Dramatic de slab!

Din momentul în care arbitrul fluieră începutul, e mereu aceeași poveste: Dan Petrescu dându-se de ceasul morții pe bancă, echipa lui de roboței alergând după toate baloanele, chiar și după cele la care oricare fotbalist normal ar zice pas, și contraatacuri ce se declanșează din niște faze banale. 

Când adversarii atacă, stau grupați în terenul lor, pe două, trei, în fine, de câte rânduri e nevoie. Iar Piteștiul lui Ionuț Badea nu e chiar sclipitor în atac. Dar, printr-o defensivă care e definiția de manual a apărării supraaglomerate, nici n-ai cum să fii. Așa că Argeșul a recurs la mingi bubuite pe vârfuri, iar rezultatul  a fost jalnic: două ocazii la care mingea a trecut la distanțe kilometrice de poartă. Și Urziceniul a folosit aceeași idee, dar la ea stilul ăsta, apărare italiană și atac englezesc, e deja crez: lansare simplă pe „dulapul” Dănălache și deviere pentru cine se nimerește prin preajmă.

În cazul de față, Tibi Bălan, numai că a intervenit elementul Boșneag pentru un 0-0 la pauză. Repriza a doua, la fel: toată lumea aleargă de rupe, realizări puține în atac, Argeșul se zbate în ofensivă, dar n-are pe unde să treacă, Urziceniul stă cuminte și merge la ciupeală. Și i-ar fi ieșit dacă Dănălache ar fi pus cum trebuie latul la o centrare perfectă. Sau dacă Boșneag ar fi prins o zi ceva mai proastă, pentru că portarul Argeșului a salvat tot ce era de salvat. Și a mai avut și noroc la penalty-ul din minutul 90, pe care Brandan l-a trimis peste poartă, într-un final care a salvat un meci ermetic și atât de nespectaculos.

Penescu acuză Unirea și arbitrul

Finanțatorul lui FC Argeș a luat foc la finalul partidei, acuzând maniera de arbitraj. „Nu pot să-mi explic acel «roșu» dat lui Bălașa. A fost o eliminare gratuită!”, s-a plâns Penescu. El i-a acuzat pe ialomițeni de tactici murdare: „Unirea este o echipă susținută, și asta este periculos! Aveam o altă impresie despre Bogaciu (foto), dar a venit cu tema făcută!”

Nu trebuia să bată Brandan!

Unirea își putea apropia victoria la capătul unui meci echilibrat, însă Brandan a ratat un penalty în minu­tul 91,­­­ când a șutat mult peste poartă. Interesant este că nu argentinianul era cel desemnat să execute lovitura de la 11 metri, dar cei nominalizați în mod obișnuit, Pădurețu și Dănălache, nu se aflau pe teren în momentul în care arbitrul a dictat penalty.

Burns merita cartonaș roșu

În minutul 15 al întâlnirii, Jacob Burns a primit cartonașul galben după o intrare asupra lui Iulian Tameș. Decizia centralului Bogaciu de a acorda avertisment a fost corectă, însă arbitrul nu a văzut că, în meleul creat la acea fază, australianul l-a mai călcat încă o dată pe Tameș cu crampoanele pe pulpă, fapt pentru care ar fi trebuit să fie eliminat direct.


 

Publicat: 09 03. 2009, 08:51
Actualizat: 09 03. 2009, 08:58