Dubarbier a înviat!
CFR-ul a pornit greu meciul cu bulgarii și era să se sufoce în prima parte. A tras doar o dată la poarta lui Litex, în timp ce Nuno Claro și-a adus aminte de meciul cu Chelsea și a scos trupa lui Uhrin din belele (‘37, ‘43). Cadu și Flores încă dau semne că nu se simt, iar cu bulgarii au arătat multe nesincronizări. Popov (‘16, ‘36) a fost pe punctul să strice invicibilitatea CFR-ului în amicale dar Nuno și-a determinat șefii să se gândească mai atent la prelungirea contractului scadent în vară! Foaia s-a schimbat odată cu intrarea lui Dubarbier la pauză. Scăpat de „vânătoarea Lazio”, mijlocașul CFR-ului a dat primele semne de forță în amicalele din intersezon. Servit de Dani, „Duba” (62) a punctat pentru a șasea victorie a CFR-ului în amicale.
A debutat Mara
Ultimul transfer al feroviarilor a bifat în amicalul de ieri primele 45 de minute în tricoul vișiniu. Acesta i-a luat locul sârbului Veljovic în partea secundă. Mara a încercat să arate că merită un loc de titular și a avut câteva centrări bune, însă fără să se concretizeze pe tabela de marcaj. CFR va disputa mâine un nou test, cu GKS Belchatow.
Â
Iuliu Mureșan continuă duelul de la distanță cu Gigi Becali
Â
Iuliu Mureșan a continuat ieri războiul cu Gigi Becali și susține în continuare că patronul din Ghencea ar trebui să fie exclus din fotbal pentru practicile sale din sezonul trecut, când a încercat să premieze mai multe echipe din Liga I. „Becali își face rău singur, dar ne face și nouă rău. A băgat în mocirlă tot fotbalul românesc. Eu vorbesc rar la telefon, de aceea nu apar stenograme la noi, suntem mai scumpi la vorbă, dar nu proști, premierea ar trebui să fie interzisă. Trebuie eliminați oamenii care cred că premierea este corectă“, a spus Mureșan la gsptv.
Â