După ce a entuziasmat în meciurile din Liga Campionilor, contra Romei, Sebastian Dubarbier e foarte aproape de o mutare la marea rivală, Lazio.
Impresarul Pablo Sabbag a dezvăluit în La Provincia faptul că, Claudio Lotito, șeful formației bianco-celesti a fost entuziasmat de calitățile pe care le are atacantul campioanei. Se pare că Dubarbier a impresionat atât de mult, încât Lolito îl consideră principala țintă în campania de achiziții din iarnă. Dacă cele două formații vor ajunge la un acord în ceea ce privește transferul argentinianului pe Olimpico, atunci elevul lui Trombetta va fi coechipier cu Radu Ștefan.
"I-am prezentat lui Lotito un jucător pe care îl urmăresc de foarte mult timp. E foarte rapid, puternic: se numește Sebastian Dubarbier. E argentinian, cu pașaport francez și joacă la CFR Cluj. L-am vazut în jocurile cu Roma și este foarte puternic. Lui Lotito i-a placut foarte mult. Vom iniția tratativele cu CFR cât de curand. Lotito îl vrea din ianuarie, însă nu ca împrumut" a spus impresarul italian pentru La Provincia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER