Duckadam:** „Dacă batem la Zurich, Ghencea va fi prea mică la meciul cu Poli”

Conducerea Stelei vorbește numai la superlativ despre echipă.
Președintele echipei din Ghencea, Helmuth Dukadam, se declară
foarte mulțumit de evoluțiile jucătorilor și este sigur că Steaua
va elimina pe Grasshopper, dacă va juca așa cum a făcut-o cu FC
Vaslui. Eroul de la Sevilla este de părere că suporterii vor veni
pe stadion în număr din ce în ce mai mare, dacă Steaua va avea în
continuare rezultate.

„Suntem foarte mulțumiți. Echipa și-a revenit după o
săptămână grea, obositoare. Ilie Dumitrescu a pregătit fantastic
jocul. Dacă jucăm ca astăzi, nu cred că vom avea vreo problemă în
la Zurich. Dacă ne calificăm, sunt sigur că pentru meciul cu
Timișoara stadionul va fi prea mic”,
a declarat Helmuth
Duckadam la Sport.ro

Publicat: 22 08. 2010, 22:41
Actualizat: 22 08. 2010, 22:50