Steaua este într-o criză fără precedent în istoria recentă. Într-o ligă a insolventelor, campioana a reușit să piardă avansul de 13 puncte față de principala contracandidată la titlu, iar titlul care părea doar o formalitate se îndepărtează cu fiecare etapă care trece.
Aseară, pe Național Arena, roș-albaștrii au arătat mai impotenți ca niciodată, Oțelul – ultima clasată, cu doar două victorii în actuala stagiune – făcând instrucție cu fotbaliști care au pretenții de națională.
Totuși, oficialii din Ghencea caută explicațiile pentru rezultatele sub orice critică din ultimele etape în exterior. Astfel, Halmuth Duckadam, de obicei foarte ponderat în declarații, a înfierat brigada de arbitri de aseară, mărturisind că echipa e vânată de fluierași. Conform spuselor acestuia, jocurile par făcute pentru ASA Târgu Mureș, astfel că lui Chipciu&Co le va fi foarte greu să își apere titlul.
„A fost un offside evident și foarte ușor de observat. Problema este însă alta; diferența dintre noi și ASA este următoarea: noi începem de la 1-0 pentru Oțelul dintr-o greșeală de arbitraj care ne-a dezavantajat, iar la Târgu Mureș se începe tot așa, dar cu greșeală în favoarea lor.
Ei au avut trei decizii pentru ei. Aseară a fost un arbitraj rușinos, trebuia să ni se spună că trebuie să jucăm și contra arbitrilor, să dăm zece goluri! Noi nu avem nevoie de ei să ne ajute, doar să nu mai fie împotriva noastră. Am ajuns să-l înțeleg și pe Porumboiu, când s-a retras. Mă întreb domnul Becali cât va mai rezista, Armata i-a luat sigla, echipa a fost dată afară din Ghencea pentru a doua oară. Am avut penalty cu Rapid și nu ni s-a dat, la fel și cu Craiova. Asta e, probabil nu avem nicio șansă să luăm campionatul. Sunt alte interese în spate„, a spus Duckadam la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER