Helmuth Duckadam a declarat că defensiva Stelei s-a comportat bine în meciul Universitatea Craiova – Steaua, scor 0-1. De asemenea, președintele Stelei a spus că surpriza plăcută a acestei etape a fost FC Brașov.
„În afara primelor zece minute, mi-a plăcut apărarea. Am arătat deja în pregătire că stăm bine fizic. Eu spun că Gardoș, Iliev, toți au posibilitatea să joace. Așa a fost gândirea lui Marius pentru acest joc. La Steaua este tot timpul o presiune.Toată lumea a mai încercat pe ultima sută de metri să mai facă un transfer. Eu cred că din vară, toată lumea își va schimba strategia, pentru că nu va mai fi mirajul banilor”, a declarat Helmuth Duckadam la Sport.ro
„M-a surprins plăcut Brașovul, mai ales că jucăm cu ei. Eu am zis că CFR-ul va fi cel mai de temut adversar al nostru, dar au cam ieșit din calcul după egalul cu Brănești. Mi-ar fi convenit să joace Oțelul, speram să facă maxim un rezultat de egalitate. Nu-l văd pe Tătărușanu titular cu Bosnia, cred că Răzvan va merge pe mâna lui Pantilimon”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER