Duckadam, nemulțumit de evoluția a trei jucători de bază ai Stelei: „Nu mai au randamentul pe care l-au avut”
Helmuth Duckadam e nemulțumit de randamentul a trei jucători de bază ai Stelei care în sezoanele trecute au fost decisivi în câștigarea ultimelor două titluri. Chipciu, Tănase și Prepeliță sunt fotbaliștii de la care președintele de imagine al Stelei așteaptă mult mai mult în acest retur în care sunt aproape de a pierde lupta la titlu în fața celor de la ASA Tg. Mureș.
„Chipciu a fost folosit și vârf, și în spate, și stânga și dreapta. El e pur și simplu într-o formă sportivă mai puțin bună. Parcă nici ambiția nu mai e cum era acum un an, doi. El era foarte ambițios, câștiga multe dueluri pe forță. În ultima vreme nici el, nici Tănase, nici Prepeliță nu mai au acest randament pe care l-au avut”, a spus Duckadam la Digi Sport.
Președintele de imagine al Stelei a mai precizat care sunt echipele de la care se așteaptă să o încurce pe ASA în acest final de sezon.
„Cine mai poate să o încurce pe Târgu Mureș… Gaz Metan și Astra, ambele au obiective. Vor fi patru partide dificile pentru noi și pentru Târgu Mureș, cel puțin două dificile, dacă vom pierde campionatul îl pierdem pe mâna noastră, nu Târgu Mureș câștigă, ci noi l-am pierdut”, a mai spus Duckadam.
Program ASA Tg. Mureș:
- duminică, 10 mai, ora 18.30: Gaz Metan Mediaș – ASA Tg. Mureș
- sâmbătă, 16 mai: ASA Tg. Mureș – Petrolul Ploiești
- sâmbătă, 23 mai: Astra Giurgiu – ASA Tg. Mureș
- joi, 28 mai: ASA Tg. Mureș – Oțelul
Program Steaua: