Meciul dintre echipele patronate de Gigi Becali, respectiv Neluțu Varga, FCSB – CFR Cluj, a adus o audiență foarte mare postului Digi Sport, care s-a luat la trântă în acest clasament cu televiziunile comerciale.
FCSB și CFR Cluj au încheiat la egalitate meciul din prima etapă a noului an, 3-3 indicând tabela de marcaj de pe Arena Națională la finalul celor 90 de minute. Echipa gazdă a scos in extremis un punct grație lui Iulian Cristea, care a egalat în prelungirile jocului, după ce aceeași formație a reușit să deschidă scorul în prima repriză grație unei execuții senzaționale a lui Octavian Popescu.
Telespectatorii s-au adunat în număr mare în fața televizoarelor, unde au văzut nu mai puțin de șase goluri marcate în meciul dintre principalele candidate la titlul de campioană a Ligii 1.
Meciul dintre FCSB și CFR Cluj a fost extrem de atractiv pentru telespectatori, care au ales să urmărească în număr foarte mare duelul de pe Arena Națională, conform Paginademedia.ro.
La nivel național, nu mai puțin de 582.000 de români au ales să privească meciul dintre FCSB și CFR Cluj. În același interval orar, 20:00-23:00, în care a fost difuzat și show-ul Survivor, ProTV a fost lider detașat de audiență, cu 1.947.000 de telespectatori.
În mediul urban, Digi Sport a stat chiar mai bine în clasament, fiind pe poziția a treia cu 382.000 de telespectatori, după Pro Tv și Antena 1. De asemenea în mediul urban, însă doar raportat la populația cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, 168.000 de români au ales să urmărească meciul dintre FCSB și CFR Cluj în direct la Digi Sport, de asemenea a treia în această ierarhie, după Pro TV și Antena 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER