Dinamo – Rapid, primul derby al sezonului, îi poate aduce față în față pe Marius Niculae și Daniel Pancu, doi dintre jucătorii simbol ai celor două cluburi în epoca modernă. Atât unul, cât și celălalt sunt adulați de galeriile echipelor la care joacă, fiecare are amintiri plăcute din derby-uri și, mai ales, amândoi sunt, la ora asta, golgheteri: Marius cu cinci, iar Daniel cu trei goluri. Iar forma lor amintește de perioadele de vârf, atunci când unul juca la Sporting, iar celălalt la Beșiktaș, câștigând titluri și înscriind în competițiile europene.
Într-o bătălie a cifrelor, în ciuda faptului că este mai tânăr cu trei ani, Marius Niculae se poate lăuda cu un sensibil avantaj: mai multe meciuri și mai multe selecții și goluri în Liga I și pentru echipa națională, dar Pancu poate răspunde oricând că a fost cu adevărat decisiv în două partide cruciale în care Rapid i-a luat lui Dinamo un titlu de campioană și o Cupă.
Unul a fost idol pentru Ronaldo, celălalt l-a impresionat pe Mourinho
Oricum carierele celor doi se aseamănă întrucâtva, cei doi cunoscând, aproximativ în același timp, perioadele de suișuri și coborâșuri. Cert e că la mijlocul anilor 2000 reprezentau și unul, și celălalt jucători de mare valoare, indispensabili echipei naționale și foarte apreciați în fotbalul european. Niculae era o certitudine la Sportingul lui Bölöni și un reper pentru Cristiano Ronaldo, actuala vedetă a fotbalului mondial. Pancu a fost la un moment dat în atenția lui Jose Mourinho după o evoluție excelentă într-un Chelsea – Beșiktaș, și, deloc de ignorat, actualul rapidist s-a numărat printre favoriții lui Del Bosque, atunci când actualul selecționer al campioanei mondiale, Spania, îi pregătea pe turcii de pe Inönü.
Fiecare a refuzat intenția de ofertă venită din tabăra adversă
Interesant este și că în anumite momente ale carierei, atât Niculae, cât și Pancu au fost „tatonați” de rivali pentru o mutare spectaculoasă și neașteptată a lui „Săgeată” în Giulești și a lui „Pancone” în „Ștefan cel Mare”. Și unul, și celălalt au refuzat, preferând ca după fiecare „escapadă” internațională să revină acolo unde ei au considerat mereu că este acasă, Marius în „Ștefan cel Mare” și Daniel în Giulești. Paralelismul este aproape de perfecțiune, dacă spunem că și unul, și celălalt s-au bucurat de curând de faptul că soțiile au născut câte o fetiță, astfel că fiecare dintre ei are cui să-i dedice eventualele goluri marcate în derby-uri.
La 31, respectiv 34 de ani, Marius Niculae și Daniel Pancu monopolizează încă atenția și dovedesc la fiecare meci că sunt ceea ce putem numi fotbaliști de rasă, capabili oricând să decidă un meci.
Derby-urile în care cei doi au fost decisivi
Niculae și Pancu s-au aflat în patru meciuri față în față din totalul de 11 întâlniri Dinamo – Rapid strânse de dinamovist, respectiv 15 adunate de rapidist. Câte cinci goluri au marcat cei doi atacanți în derby-urile adunate de fiecare de-a lungul timpului. Atunci când Pancu și Niculae s-au aflat în același timp pe teren (în tabere adverse, firește) și meciul nu s-a terminat fără goluri (cazul derby-ului din campionat, 13.08.2000) unul, celălalt sau amândoi și-au trecut numele pe tabela de marcaj. Câte o dată în campionat și un gol marcat de fiecare în Cupă.
Marius Niculae (31 de ani) Meciuri / goluri în L1: 166 / 68 Meciuri / goluri în străinătate: 138 / 30 Meciuri / goluri în națională: 38 / 13 Meciuri / goluri în cupele europene: 31 / 13 Trofee cucerite: 5 (1 titlu al României, 2 Cupe ale României, 1 titlu al Portugaliei, 1 Cupă a Portugaliei) Derby-uri dinamovisto-rapidiste jucate: 11 (9 în campionat + 2 în Cupă) Goluri în derby-urile dinamovisto-rapidiste: 5 (2 în campionat + 3 în Cupă)
Daniel Pancu (34 de ani) Meciuri/goluri în L1: 190 / 63 Meciuri/goluri în străinătate: 185 / 34 Meciuri/goluri în națională: 27 / 9 Meciuri/goluri în cupele europene: 38 / 14 Trofee cucerite: 5 (1 titlu al României, 3 Cupe ale României, 1 titlu al Turciei) Derby-uri dinamovisto-rapidiste jucate: 15 (12 în campionat + 3 în Cupă) Goluri în derby-urile dinamovisto-rapidiste: 5 (3 în campionat + 2 în Cupă)
4 partide i-au avut pe cei doi față în față. De trei ori în campionat (09.05.1999, Dinamo – Rapid 0-1, gol Pancu); 13.08.2000, Dinamo – Rapid 0-0; 18.03.2001, Rapid – Dinamo 2-2, un gol Niculae) și o dată în Cupă (29.11.2000, Dinamo – Rapid 2-1, câte un gol fiecare)
7 meciuri au jucat cei doi împreună la echipa națională, adunând, ca și coechipieri, 205 minute. Într-un amical România – Grecia, disputat în 2002, Niculae l-a schimbat pe Pancu la pauză
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER