Dulca, fericit după victoria cu Petrolul: „Am câștigat contra celei mai valoroase echipe pe care am întâlnit-o” Ce spune despre faza golului

Gaz Metan Mediaș a reușit să se impună în meciul cu Petrolul, scor 1-0, provocând astfel prima înfrângere a sezonului pentru ploieșteni. Unicul gol al partidei a fost marcat de Vitinho și este o reușită pe marginea căreia s-au iscat discuții.

Cristi Dulca își felicită elevii pentru rezultat și precizează că faza controversată a fost judecată corect pe brigada de arbitri.

„Am câștigat contra celei mai valoroase echipe pe care am întâlnit-o. Sunt fericit, am muncit mult și aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. Trebuie să rămânem modești. Nu suntem o echipă mare, dar am format un grup puternic. Nu am văzut faza, dar domnul Balaj nu face cadouri gratuite, dacă a acordat golul înseamnă că a fost”, a declarat Cristi Dulca la DigiSport.

Publicat: 06 10. 2013, 21:39
Actualizat: 06 10. 2013, 21:40