După ce Marius Briceag a dezvăluit primele impresii după integrarea în lotul echipei CS Universitatea Craiova, a venit rândul și celuilalt jucător achiziționat în iarna aceasta, Andrei Dumitraș, să-și împărtășească gândurile după cele două săptămâni petrecute printre alb-albaștri.
„Momentan este perioada de pregătire, am reușit să acumulăm cât de cât. Eu unul mă simt destul de bine, am găsit un colectiv foarte OK, băieții m-au primit foarte bine. Este normal în perioada asta să avem antrenamente grele. Îmi doresc să le ducem la capăt, să acumulăm cât mai mult pentru a ne fi ușor atunci când va începe campionatul. Am întâlnit un colectiv foarte primitor și sper să mă adaptez cât mai repede. Acest lucru nu-l pot face în afara terenului, doar în teren îl pot demonstra” a declarat fundașul dreapta adus de la Ceahlăul.
Acesta a fost cel mai folosit jucător în amicalul cu Genclerbirligi, evoluând preț de 73 de minute, iar pe final locul său a fost luat de „improvizația” de la finalul turului, Ionuț Târnăcop. „A fost primul meci, unul bun din punctul meu de vedere. Am reușit să scoatem un rezultat bun, având în vedere că ei sunt pe finalul cantonamentului, iar noi abia l-am început. Și consider că per-total a fost un joc bun. Tricoul încă nu a început să ardă, dar atunci când vom începe meciurile în campionat cu siguranță va arde. Antrenorii mi-au insuflat o dorință de victorie și de sacrificiu” a spus jucătorul de 27 de ani pentru site-ul oficial al grupării din Bănie.
Alb-albaștrii întâlnesc o fostă „colonie” de români
În al doilea amical din stagiul de pregătire din Antalya CS Universitatea Craiova va întâlni astăzi, de la ora 17, o echipă care a avut în trecut o adevărată colonie de români. Dacă la Genclerbirligi evoluează Bogdan Stancu și Liviu Antal, adversarul de astăzi al alb-albaștrilor, formația azeră Khazar Lankaran, a fost antrenată acum patru ani de Mircea Rednic și acolo activau mai mulți fotbaliști români sau străini care aveau experiența Ligii 1, inclusiv fostul jucător al Craiovei, Julius Wobay. Până recent, acolo a evoluat și fostul dinamovist Adrian Scarlatache.
Khazar ocupă locul 5 la jumătatea sezonului din Azerbaidjan, iar tehnicianul actual este un azer, Elbrus Mammadov. Acum, Khazar are un lot format în majoritate din jucători autohtoni, străinii fiind: sârbul Tomic, malianul Tounkara și leonezul Sankoh. Adversarii oltenilor au în palmares un titlu de campioni, cucerit în 2007, dar și trei Cupe naționale (2007, 2008, 2011).
Foto: CS U Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER