Dumitrescu:** „Când calc în Ghencea, simt ceva în stomac! Sunt fericit, atmosfera a fost senzațională”

Ilie Dumitrescu a debutat cu un succes pe banca Stelei, 2-1 cu
Victoria Brănești. Antrenorul echipei din Ghencea susține că meciul
a fost destul de greu, împotriva unei echipe care stă foarte bine
la capitolul fizic, dar și ca organizare. Dumitrescu spune că a
avut emoții foarte mari și este fericit că a reuțit să-i bucure pe
suporterii steliști.

„După cum am anticipat, Brănești e o echipă foarte
organizată. Din punctul meu de vedere, va pune multe probleme
celorlalte adversare. Sunt fericit pentru victorie, totul a fost
cum trebuie: băieții au fost extraordinari, s-au mobilizat și au
obținut trei puncte foarte importante. A fost un moment de cădere
la începutul reprizei secunde, dar mai este de lucrat. Din punct de
vedere psihic au reușit să treacă peste sicopele de la începutul
reprizei a doua.

Țin să le mulțumesc suporterilor care au venit în
tribune. Am avut parte de o primire extraordinară, atmosfera a fost
excelentă. Sunt convins că și cei care au preferat să vadă meciul
de acasă au fost cu sufletul alături de noi. Sunt fericit că am
revenit pe acest stadion, este singurul loc unde sunt extrem de
emoționat, mereu când calc în Ghencea simt ceva în stomac. Mi-a
trimis Hagi un mesaj și m-a felicitat”
, a declarat Ilie
Dumitrescu

Publicat: 16 08. 2010, 22:54
Actualizat: 16 08. 2010, 22:58