Dumitru Dragomir critică decizia înlăturării lui Adrian Mutu. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal nu crede în varianta demisiei „Briliantului” și este de părere că acesta ar fi trebuit să rămână în funcție cel puțin până în iarnă.
Adrian Mutu a anunțat, luni, că a demisionat din funcția de antrenor al celor de la FCU Craiova. Acesta avea o clauză de reziliere de 300.000 de euro, însă a decis să renunțe la ea și să încheie orice colaborare cu formația patronată de familia Mititelu.
Principalul favorit să preia echipa, în următoarele zile, este Marius Șumudică. Oltenii se află în negocieri cu antrenorul în vârstă de 50 de ani și sunt șanse reale ca mutarea să se realizeze.
Dumitru Dragomir este de părere că familia Mititelu a greșit în momentul în care a decis să-l îndepărteze de la echipă pe Adrian Mutu. „Oracolul din Bălcești” recunoaște că l-ar fi ținut cel puțin până în iarnă. Cu toate acestea, în lipsa lui Mutu, Dragomir este de părere că cel mai potrivit pentru a continua munca de la FCU Craiova este Eugen Trică, fostul antrenor al echipei.
„Cel mai prost meci pe care l-am văzut în ultimul timp. Meci mai prost ca ăsta nu am văzut de mult. Meci slab de tot. Mă asteptam la mai mult. Echipa lui Mutu nu avea nicio șansă, are echipă slabă de tot. Cred că l-au dat afară, pe Mutu. Nu pleca el. Este o tâmpenie. Îl lăsam pe Mutu, cel puțin până în iarnă. Cel mai bun era Mutu, dar dacă l-au dat afară. Cel mai bun este Trică. Și Neagoe este tare de tot, dar părerea mea este că Trică este cel mai potrivit”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru as.ro.
În acest moment, după 11 etape scurse, FCU Craiova este doar pe locul 13 în clasament, cu 9 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER