Invitat la ProSport Live, Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre duelul dintre Rapid și Dinamo din play-out-ul Ligii 1, dar și despre sistemul play-off/play-aut și înjumătățirea punctelor.
Rapid și Dinamo se află în acest moment în play-out, existând un pericol real pentru „câini” să retrogradeze. După înjumătățirea punctelor, Dinamo a mai rămas doar cu 9 puncte, fiind pe locul 14, loc de baraj.
Chiar dacă nu a reușit să intre în play-off, Rapid și-a asigurat un avantaj în fața rivalelor din play-aut. După înjumătățirea punctelor, Rapid a înregistrat 20 de puncte, fiind pe locul 8, cu 3 puncte mai puțin față de liderul grupei, FC Botoșani (23 de puncte).
În cadrul emisiunii ProSport Live, Dumitru Dragomir a criticat în termeni duri impunerea unui campionat cu sistemul menționat anterior, aruncând vina în curtea deținătorului de drepturi.
Totodată, el afirmă că Dinamo are șanse reale de a câștiga meciul cu Rapid, chiar dacă echipa prin cea mai neagră perioadă din istoria sa.
„E o porcărie asta cu play-out-ul! Lasă-mă în pace! Ce competiție e asta să iei 15 puncte unora care au câștigat pe stadion. Poate eu am prins o formă bună în tur și o formă mai slabă în retur. Cum să-mi iei din puncte? Dar cu cine să vorbești? Aici nu cred că au vreo vină FRF sau LPF, cred că televiziunile impun asta. Pe vremea mea le țineam în joc de gleznă televiziunile. Pe timpul meu erau niște înghețuri și puneau meciurile sâmbăta de la 9 seara, când erau -12 grade. Le spuneam că eu vreau la ora 3 meciul, că atunci sunt temperaturi pozitive. La mine funcționa. Gino Iorgulescu e inexistent. Justin Ștefan nu e prost, eu îl cunosc. N-are alonja necesară. Eu trecusem prin fotbal 20 de ani ca președinte de club, te respectă patronii doar dacă ai rezultate. Dacă ești omul dracului nu te calcă nimeni pe bombeuri. Ce conducători erau pe vremea mea și ce conducători sunt acum. Toți sunt impotenți azi.
Cred că Dinamo nu va pierde acest meci, în ciuda haosului de la Dinamo. Acolo nu va fi liniște mult timp până nu se va alege praful de tot, așa cum s-a întâmplat cu Rapid. Sau vine unul pe care nu-l interesează să piardă 10 milioane pe an și să ia tot ce e mai bun în țară”, a spus Dumitru Dragomir la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER