Florin Răducioiu revine la clubul la care a scris istorie, Dinamo, și va ocupa o funcție de conducere, cel mai probabil cea director sportiv. Dumitru Dragomir a comentat la ProSport Live această mutare.
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a fost invitat, joi, la ProSport Live pentru a comenta cele mai noi mutări din fotbalul românesc.
El a vorbit și despre umilința pe care a trăit-o Ionel Dănciulescu, care se afla în negocieri cu Dinamo, pentru funcția de director sportiv.
Oficialii dinamoviști i-au cerut lui Dănciu să revină la Dinamo, dar când acesta a întrebat concret ce atribuțiuni va avea și ce contract trebuie să semneze, Iuliu Mureșan și ai săi au „scăldat-o” și s-au reorientat către Marius Niculae. După un nou refuz s-a ajuns la varianta prezentată azi de Mircea Rednic, Florin Răduciou, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
„Îi doresc succes lui Răducioiu, un copil cuminte, un mare fotbalist. Nu e mare brânză să te descurci la Dinamo. Danciu are un contract bun la televiziune, ia vreo 2-3.000 de acolo, câștigă bine. Dacă mai rămâneam la Ligă, îl puneam în locul meu. Pe onoarea mea dacă te mint. Este un băiat inteligent și ce fotbalist a fost, băi fraților. Îl luam un an de zile pe lângă mine”, a spus Mitică Dragomir, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER