Dumitru Dragomir, mesaj clar către LPF ș FRF. „E obligatoriu! Sezonul trebuia încheiat şi titlul dat!”
Dumitru Dragomir a vorbit despre situația creată în fotbalul românesc de pandemia de coronavirus care a omorât sute de mii de oameni, iar fostul șef de la LPF a avut un mesaj clar.
Acesta cere ca echipele din Liga 1 să înceapă antrenamentele cât mai repede, dar nu crede că vor exista echipe în primul eșalon fotbalistic care se vor desființa din cauza pandemiei de coronavirus.
Mesajul clar al lui Dumitru Dragomir pentru șefii de la LPF și FRF
Mai mult, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că așteptarea trebuie să se sfârșească, în săptămânile următoare Sfintelor Sărbători de Paște, iar românii trebuie să își reia activitățile, toate acestea pentru ca România să nu aibă probleme mari cu banii.
”Cred că peste vreo lună și jumătate o să jucăm fotbal. Mă îndoiesc că se vor desfiinţa echipe. În toate domeniile de activitate sunt probleme. Statul ar trebui să intervină şi să ajute acolo unde este cazul. Şi fotbalul. Măcar centrele de copii şi juniori să fie acum, în ceasul al 12-lea. Să fie ajutat prin centrele de copii şi juniori acest fotbal”, a spus Dumitru Dragomir, conform Telekom Sport.
”Normal, trebuie să înceapă antrenamentele. Obligatoriu! Într-o săptămână, două după Paşte ar trebui să înceapă antrenamentele şi să dea drumul. Lumea să iasă la muncă pentru că ne vom mânca precum câinii. În 2-3 luni de zile dacă nu munceşte nimeni de unde mai producem?
Ce să mâncăm? Eu văd la mine. Am dat la peste 150 de oameni drumul acasă. Hotelul închis! Oamenii aceştia au rate, au copii. Părerea mea era că sezonul trebuia încheiat şi titlul dat, dar au dreptate şi televiziunile. Au şi ele nevoie de spectacol. Lumea stă în casă, nu are la ce să se uite„, a mai spus Dragomir.