Dumitru Dragomir (73 de ani) a dezvăluit ce salariu a încasat în perioada în care a condus Liga Profesionistă de Fotbal (1994-2014) și susține că în prezent trăiește din pensie.
„Acum construiesc un bloc. Cel mai frumos din București, vă spun! E la 200 de metri de Herăstrău. Stau acolo de dimineața până seara.
În rest, sunt angajatul fiului meu. Dar nu iau niciun ban. Trăiesc din pensie. Am o pensie bună. Păi aveam 15.000 de euro salariul când eram la LPF. Plăteam 6.000 de euro la stat. Cum să nu am pensie bună? Mi-am asigurat bătrânețile”, a declarat Dumitru Dragomir la Digi Sport.
Fostul președinte al LPF spune că marele său regret e că n-a făcut o școală de fotbal: „Sunt prea bătrân pentru a face o școală de fotbal. Dar ăsta e marele meu regret. Erau terenuri ieftine la Gigi. Dacă luam 5 hectare de la Becali și făceam o școală, aduceam toate valorile la mine. Nu mai plecau la Hagi. Făceam un centru cu niște condiții excepționale” .
Anul acesta „Corleone” a trecut și prin momente neplăcute, fiind operat: „Gata, a trecut! Dom’ne, pfuuu…. m-a operat profesorul Lascăr, somitate mondială. Nu mai contează acum ce am avut eu. Important este că sunt bine”. (Detalii AICI)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER