Dumitru Dragomir îi atacă dur pe șefii LPF pentru că nu există VAR în România. „Arbitrii sunt sub o presiune incredibilă”
Este din nou scandal în fotbalul românesc. Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj, a anunțat că echipa pe care o finanțează nu se va prezenta la meciul cu FC Argeș, iar Dan Petrescu a transmis că pleacă din România. Totul a pornit după greșelile de arbitraj de la partida CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș. Dumitru Dragomir pune tunurile pe șefii LPF și spune că ei sunt responsabili că nu există arbitraj video la partidele din România.
Clujenii au strigat că au avut gol valabil și că nu au primit trei lovituri de la 11 metri în meciul cu Gaz Metan Mediaș, pierdut pe teren propriu. Dan Petrescu a fost suspendat și a văzut meciul din tribună, dar s-a enervat atât de tare, când a văzut deciziile arbitrului George Găman, încât a părut că este gata să coboare la teren.
„Bursucul” a făcut scandal și după meci. Era nervos că în România nu este VAR și a spus că va pleca din România, după duelul AS Roma – CFR Cluj, programat joi. Dumitru Dragomir este convins că oficialii LPF puteau să facă mai mult în această privință.
Eu dacă eram la Ligă, făceam bani și băgam sistemul o dată cu Italia și Germania. De mine depindea, de Ligă. Vine VAR-ul că nu au încotro. Gata, s-a terminat.
Arbitrii sunt sub o presiune incredibilă.Au și valoare scăzută și atunci apar greșelile de arbitraj. Eu cred că se pune presiune pe arbitrii de către anumite persoane, dar nu se fac cărțile pentru nicio echipă”, a declarat Dragomir pentru AS.ro.
Justin Ștefan a anunțat când vom avea VAR în Liga 1
În România, oficialii vorbesc de VAR de aproape trei ani, dar deocamdată nu au apărut și soluțiile. Justin Ștefan a explicat că există o variantă ca sistemul să apară și în România din sezonul viitor.
„Cel mai bun scenariu – play-off/play-out. Cel mai rău – începutul sezonului următor. Am vorbit cu domnul Nicoară (n.r – reprezentantul companiei deținătoare de drepturi TV), și-a respectat toate angajamentele, a plătit toate ratele la timp. Mai există o rată în decembrie.
A finalizat discuția legată de echipamentul VAR. Liga a avut o discuție cu reprezentații CCA, ar fi nevoie de 8 luni pentru pregătirea lor, însă am înțeles că există posibilitatea să se coboare această durată la un termen mai rezonabil. Există niște pași stabiliți de FIFA, nu aș vrea să vorbesc în locul celor de la CCA. Din perspectivă tehnică, suntem gata să implementăm VAR-ul în Liga 1”, a declarat secretarul general al LPF acum câteva zile.