Marian Iancu a făcut declarații în nota celorlalți conducători de club care au contestat dur arbitrajele din prima etapă a returului Ligii I. Însă patronul timișorenilor este de părere că numai o forță divină mai poate curăța mizeria din fotbalul românesc.
„Numai Dumnezeu poate să facă curat în fotbalul românesc, să-i ia la El mai repede pe cei care fac prostii! Sau să-i îndrepte! Igna a garantat pentru arbitraj… Să vedem pentru ce garantează el și Mircea Sandu acum. Augustus a primit o lovitură grea și nu cred că el este în stare să arbitreze derby-uri cu asemenea încărcături. Cred că s-a speriat de ce urma să se întâmple”, a spus Iancu la digi sport. Dinu: „Costea a faultat primul” Cornel Dinu îl susține pe Cristi Borcea și spune că, într-adevăr, Florin Costea este cel care faultează primul la faza la care oltenii au cerut penalty. „Primul care pune mâna și face fault este Costea. Mă bucur că prietenul meu Borcea a înțeles bine faza aceea”, a spus Dinu.
Dinamo a câștigat cu scorul de 2-1 în fața Craiovei, golurile fiind marcate de Marius Nicuale, Gabi Boștină și Mihai Dina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER