Dungi pentru titlu! U Craiova a prezentat echipamentele pentru sezonul următor | GALERIE FOTO

Dungi pentru titlu! U Craiova a prezentat echipamentele pentru sezonul următor | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova și-a prezentat echipamentul pentru sezonul următor, într-o conferință de presă. Managerul clubului, Marcel Popescu, a prezentat ca o noutate forma numerelor,  inspirate de spada leului de pe sigla Științei, dar același font a fost folosit și la echipamentul de anul trecut al alb-albaștrilor.

De asemenea, oficialul a adăugat că „debutul de campionat va fi făcut în Azerbaidjan”, spre uluiala generală. Popescu le-a dat și câteva vești bune fanilor olteni, una legată de transferuri, că vor mai fi aduși doi jucători, un fundaș central și un mijlocaș, dar și că echipa din Bănie a început să utilizeze  cantonamentul din Lunca Jiului, renovat de municiplaitate. „Am intrat în săptămâna cea mai importantă din noul sezon competițional. Sperăm să fie un port-bonheur ce s-a întâmplat în Italia cu echipa de tineret, care are același sponsor tehnic ca și noi. Avem 10 meciuri până la prima întrerupere a sezonului, o perioadă complicată, sper ca rezervele cu care este privit potențialul echipei să dispară. Intrăm cu dorința declarată de a face un sezon mai bun decât precedentele și pe plan european să trecem de primele două tururi preliminare. Vin încă doi jucători, un fundaș central și un mijlocaș central, vrem să creștem calitatea lotului”.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Alături de Marcel Popescu, la conferința de prezentare au fost prezenți  portarul Mirko Pigliacelli și atacantul Mihai Roman. Acesta din urmă a declarat că vede Craiova amestecată în lupta la titlu, alături de CFR, FCSB și Viitorul. „Avem tricouri destul de frumoase, le vom purta cu mândrie, sper să luăm măcar un trofeu anul acesta în ele. Adversarii trebuie să se teamă de jocul nostru, nu de ce avem pe tricouri sau nu avem. Nu este important nici numărul de pe tricou, ci să-mi ajut echipa. Vor fi aceleași echipe care se vor bate acolo sus, CFR, FCSB, Viitorul și noi” a spus Mihai Roman, atacantul revenit în Bănie după împrumutul la FC Botoșani„.

Portarul italian Mirko Pigliacelli a declarat că nu ia în calcul o plecare de la Craiova, chiar dacă Devis Mangia și-l dorește în lot, dacă va prelua formația de Serie B, Trapani. „Mă simt foarte bine aici, nu văd de ce trebuie să plec, nu văd ce legătură are echipa antrenorului pe care l-am avut anul trecut cu rămânerea mea la Craiova. Sunt tricouri frumoase, dar important este ce vom juca în ele. Oricum, eu le dau cu bcuurie la finalul meciurilor, mai ales copiilor care mi le cer la stadion. Eu cred că favorite la titlu sunt Craiova, FCSB și CFR” a spus Pigliacelli.

 

 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×