Dungi pentru titlu! U Craiova a prezentat echipamentele pentru sezonul următor | GALERIE FOTO

Universitatea Craiova și-a prezentat echipamentul pentru sezonul următor, într-o conferință de presă. Managerul clubului, Marcel Popescu, a prezentat ca o noutate forma numerelor,  inspirate de spada leului de pe sigla Științei, dar același font a fost folosit și la echipamentul de anul trecut al alb-albaștrilor.

De asemenea, oficialul a adăugat că „debutul de campionat va fi făcut în Azerbaidjan”, spre uluiala generală. Popescu le-a dat și câteva vești bune fanilor olteni, una legată de transferuri, că vor mai fi aduși doi jucători, un fundaș central și un mijlocaș, dar și că echipa din Bănie a început să utilizeze  cantonamentul din Lunca Jiului, renovat de municiplaitate. „Am intrat în săptămâna cea mai importantă din noul sezon competițional. Sperăm să fie un port-bonheur ce s-a întâmplat în Italia cu echipa de tineret, care are același sponsor tehnic ca și noi. Avem 10 meciuri până la prima întrerupere a sezonului, o perioadă complicată, sper ca rezervele cu care este privit potențialul echipei să dispară. Intrăm cu dorința declarată de a face un sezon mai bun decât precedentele și pe plan european să trecem de primele două tururi preliminare. Vin încă doi jucători, un fundaș central și un mijlocaș central, vrem să creștem calitatea lotului”.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Alături de Marcel Popescu, la conferința de prezentare au fost prezenți  portarul Mirko Pigliacelli și atacantul Mihai Roman. Acesta din urmă a declarat că vede Craiova amestecată în lupta la titlu, alături de CFR, FCSB și Viitorul. „Avem tricouri destul de frumoase, le vom purta cu mândrie, sper să luăm măcar un trofeu anul acesta în ele. Adversarii trebuie să se teamă de jocul nostru, nu de ce avem pe tricouri sau nu avem. Nu este important nici numărul de pe tricou, ci să-mi ajut echipa. Vor fi aceleași echipe care se vor bate acolo sus, CFR, FCSB, Viitorul și noi” a spus Mihai Roman, atacantul revenit în Bănie după împrumutul la FC Botoșani„.

Portarul italian Mirko Pigliacelli a declarat că nu ia în calcul o plecare de la Craiova, chiar dacă Devis Mangia și-l dorește în lot, dacă va prelua formația de Serie B, Trapani. „Mă simt foarte bine aici, nu văd de ce trebuie să plec, nu văd ce legătură are echipa antrenorului pe care l-am avut anul trecut cu rămânerea mea la Craiova. Sunt tricouri frumoase, dar important este ce vom juca în ele. Oricum, eu le dau cu bcuurie la finalul meciurilor, mai ales copiilor care mi le cer la stadion. Eu cred că favorite la titlu sunt Craiova, FCSB și CFR” a spus Pigliacelli.

 

 

Publicat: 08 07. 2019, 15:22
Actualizat: 08 07. 2019, 15:30