După 15 ani. Constantinescu vrea să încurce iar Steaua: „Niciodată nu m-am temut de ei.” Cea mai frumoasă de la debutul în Liga 1, chiar în Ghencea

Redactor:
Marius ANGHEL
După 15 ani. Constantinescu vrea să încurce iar Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciurile împotriva Stelei îi vor trezi de fiecare dată amintiri plăcute atacantului Marian Constantinescu. Reîntors la FC Brașov la începutul acestui sezon competițional după mai mulți ani petrecuți în tricourile echipelor Juventus București, Poli Timișoara, Jiul, Inter Curtea de Argeș, CS Otopeni sau Ceahlăul, jucătorul „stegarilor” va retrăi sâmbătă, de la ora 20:30, în Ghencea, sentimente pe care le avea la finalul unui meci din urmă cu 15 ani.

Pe 4 decembrie 1999, în ultima etapă a turului ediției 1999-2000, golgheterul echipei FC Brașov din acest sezon, Marian Constantinescu, debuta în Liga 1 într-un meci memorabil cu Steaua, încheiat la egalitate, scor 2-2. „Am intrat la scorul de 2-1 pentru Steaua și am scos penalty-ul din care Marian Ivan a egalat în ultimul minut”, își amintește și acum jucătorul. Era botezul de prima ligă al unui fotbalist care acum, la 33 de ani, este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei brașovene. Antrenorul „stegarilor” la acea vreme, Adrian Hârlab, deplasa în Ghencea un lot fără mulți titulari, astfel că a fost nevoit să apeleze și la câțiva juniori: Marian Constantinescu, Vajda sau Lică.

„La final am fost felicitat de toți jucătorii și cei din staff-ul tehnic”

Constantinescu își reamintește perfect faza care a decis rezultatul final al meciului din urmă cu 15 ani. „Am debutat în Liga 1 în Ghencea acum 15 ani. Adrian Hârlab m-a trimis în teren pe finalul meciului atunci când l-am înlocuit pe Cosma. Am intrat la scorul de 2-1 pentru Steaua și am scos penaltiul din care Marian Ivan a egalat în ultimul minut. La ultima fază a meciului am primit o pasă excelentă de la Isăilă și am fost faultat de Falemi, care avea să fie și eliminat. Penalti pentru noi, iar Marian Ivan a marcat golul ce avea să ne aducă un punct nesperat. A fost o bucurie extraordinară, iar la final am fost felicitat de toți jucătorii și cei din staff-ul tehnic”, a declarat, pentru Monitorul Expres, Marian Constantinescu.

„Singurul meu regret este faptul că am jucat de multe ori contra lor, dar nu am reușit niciodată să marchez”

Acum, sâmbătă, în etapa a 15-a a Ligii 1, FC Brașov va juca în Ghencea cu Steaua, un meci care se va disputa fără spectatori. „În fotbal se poate orice. Niciodată nu m-am temut de Steaua, singurul meu regret este faptul că am jucat de multe ori contra lor, dar nu am reușit niciodată să marchez. Poate sâmbătă voi sparge gheața. Nu e plăcut pentru niciun fotbalist atunci când se joacă un meci fără spectatori. Noi trebuie să mergem încrezători că putem obținem un rezultat bun”, spune golgheterul echipei antrenate de Adrian Szabo.

8 goluri a marcat Marian Constantinescu în acest sezon de Liga 1 pentru FC Brașov. Atacantul este pe locul 4 în topul golgheterilor acestui sezon


„La o soartă și-un destin”. Așa titra ProSport pe 5 decembrie 1999 după remiza obținută de FC Brașov în Ghencea

Ivan: „Cu siguranță Martin Tudor nu are cum să uite acel meci!”

Chiar dacă Steaua pornea atunci, ca și acum, ca mare favorită, FC Brașov a reușit să obțină un egal grație „dublei” lui Marian Ivan (foto mic). „Era ultima etapă din turul campionatului și am plecat în Ghencea fără 5-6 titulari. Nimeni nu ne dădea nicio șansă. Știu că am jucat cu Anghel la închidere, iar dintre titulari au fost prezenți doar Isăilă, Măuță, Iuliu Andrași, Vasc și eu. Cu siguranță Martin Tudor nu are cum să uite acel meci! Steaua a început în forță și a avut rapid 2-0 pe tabelă. Am redus din diferență cu un șut la vinclu, am mai avut apoi o bară, iar în ultimul minut Isăilă a luat o fază pe cont propriu, l-a găsit în careu pe puștiul Constantinescu, fault clar, penalti și eu am marcat de la punctul cu var. Nu mi-au tremurat niciodată picioarele în teren, așa că nu am avut emoții nici la acel penalti. 2-2 era un rezultat mare de tot, pentru că atunci Steaua era Steaua, Dinamo era Dinamo. Acel punct a contat enorm, pentru că am avut mari emoții în acel sezon în care ne-am salvat cu emoții de la retrogradare. Constantinescu a intrat cu tupeu și s-a văzut imediat că e fotbalist. Mie, personal, întotdeauna mi-a plăcut de el, pentru că se vede că pune și suflet pe teren. Păcat că nu a fost păstrat la Brașov, iar în ultimii ani a fost nevoit să joace pe la alte echipe din țară”, își reamintește, pentru Monitorul Expres, eroul brașovenilor din acel meci, Marian Ivan.

Pentru acel punct din Ghencea, patronul Ioan Neculaie i-a răsplătit pe jucători cu câte 500 de dolari. „Patronul era foarte fericit și ne-a dat o primă frumușică pentru acel punct”, a precizat Ivan.


Iată caseta meciului dintre Steaua și FC Brașov din 4 decembrie 1999:

Steaua – FC Brașov 2-2
Au marcat: Ciocoiu ”24, Roșu ”29 / M. Ivan ”56, ”90 (penalti)

Steaua: Martin Tudor – Reghecampf, Baciu, Miu, Iordache (”67 Bordeanu) – Lincar, Falemi, Trică (”55 Luțu), Roșu – Ciocoiu, Sabin Ilie (”85 Dănciulescu). Antrenor: Emeric Ienei

FC Brașov: Turdean – Buta, Măuță, Isăilă, Cocan, I. Andrași – Anghel (”46 Vajda), Vasc, Suciu (”62 Lică) – Cosma (”85 M. Constantinescu), Marian Ivan. Antrenor: Adrian Hârlab

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×