După al doilea titlu consecutiv, Gardoș recunoaște: „A fost cel mai bun an din cariera mea”. Stelistul vorbește și despre un eventual transfer în Europa
- Florin Gardoș este pentru a doua oară consecutiv campion al României
- Fundașul ajuns la Steaua în 2010 și-a trecut în palmares al patrulea trofeu (două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României)
- Gardoș spune că sezonul 2013-2014 este cel mai bun din cariera lui
Plecarea lui Vlad Chiricheș i-a venit de minune lui Florin Gardoș, cel care prindea foarte rar primul „11” al lui Reghecampf în perioada în care actualul jucător al lui Tottenham îmbraca tricoul Stelei. Fundașul adus în Ghencea de Victor Pițurcă, în urmă cu patru ani, a devenit titular de bază al roș-albaștrilor, iar acest lucru s-a simțit din plin în cota sătmăreanului.
3.000.000 de euro este cota lui Florin Gardoș, conform transfermarkt.de
Stelistul a vorbit, în emisiunea Săptămâna sportivă de la postul Nord Vest TV, despre sezonul excelent reușit cu Steaua, dar și despre posibila plecare din Ghencea.
„Sunt extrem de fericit. E și normal după un an excelent, cel mai bun al meu de când sunt aici. Însă mai vreau să cuceresc și Cupa României, pentru a-mi trece în palmares și primul event”, a spus Gardoș pentru sursa citată. Fundașul a subliniat că cel mai drag trofeu din carieră rămâne Cupa României câștigată în finala de la Brașov, cu Dinamo, în 2011, atunci când Steaua și-a învins marea rivală de la Dinamo, scor 2-1.
25 de ani are stelistul Florin Gardoș
Jocul bun din acest sezon l-a propulsat pe Gardoș în atenția marilor cluburi din Europa, iar Steaua speră să facă din vânzarea fundașului o afacere de calibrul celei cu Vlad Chiricheș (transferat la Tottenham în schimbul a 8,5 milioane de euro). Ajuns om de bază și la națională, Gardoș a fost la un moment dat chiar și în vizorul lui Jurgen Klopp, prezent la București pentru a-l urmări pe stelist.
Gardoș vorbește despre visul de a juca într-un campionat puternic din Europa:
„Eu mi-am făcut treaba. Am jucat bine și am încercat să-mi ajut cât mai bine echipa. De acum e treaba impresarului și a clubului. În primul rând, clubul trebuie să accepte o ofertă, pentru că eu mai am contract cu Steaua încă trei ani, și apoi să văd și eu dacă îmi convine”, a mai spus Gardoș.
- 43 de meciuri a jucat Florin Gardoș în acest sezon pentru Steaua, în toate competițiile
- 2 goluri a reușit Gardos în cele 28 de meciuri jucate în acest sezon în Liga 1
- 3 ani mai are Florin Gardoș din contractul cu Steaua