Universitatea e pe cale să își rezolve problemele din defensivă. Walter e la un pas să parafeze un angajament cu francezul Steven Robert Pelé, fotbalist care a evoluat în 31 de partide în Ligue 1, iar luni va discuta personal și cu Tavi Abrudan.
Rămas fără Szilagyi și Cvirik, Ionuț Badea mai are în lot numai doi fundași centrali, motiv pentru care a cerut întăriri. Clujenii vor semna în aceste zile un angajament cu francezul Steven Robert Pelé (29 de ani), care joacă în prezent la Strasbourg, în Liga a III-a franceză. Mutarea are șanse mari să se producă gratis, fotbalistul fiind zilele trecute în România pentru a discuta condițiile salariale. Pelé s-a format la FC Gueugnon, de unde a plecat în 1999 la Rennes, dar nu a apucat să bifeze niciun minut în prima ligă pentru fostul club al lui Boloni. A fost împrumutat mai apoi la Le Mans, cu care a reușit promovarea în Ligue 1 în 2003.
În vara respectivului an a plecat la FC Istres, reușind 2 goluri în 31 de meciuri jucate în primul eșalon. În ultimele sezoane a evoluat doar în Ligue 2, acolo de unde a retrogradat cu Strasbourg în vara acestui sezon. Pele are șanse mari să îl aibă coleg pe Someș pe Octavian Abrudan, Florian Walter fiind dispus să achite cei 100.000 de euro lui Gigi Becali pentru transfer. Șeful lui „U” se va întâlni luni personal cu Abrudan pentru a-i prezenta condițiile salariale.
CV Steven Robert Pelé Data nașterii: 28 august 1981 Locul nașterii: Brou-sur-Chantereine, Franța Înălțime: 1.88 m
Carieră 1998 FC Gueugnon 1999-2003 Stade Rennes. 2002-2003 Le Mans (împrumutat) 2004-2005 FC Istres 2005-2007 Grenoble 2007-2008 En Avant Guingamp 2008-2010 RC Strasbourg
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER