Aflată în lupta pentru menținerea în Liga 1, Chindia pierde al doilea jucător important în decurs de câteva săptămâni.
Daniel Popa (26 ani) s-a înțeles cu coreenii de la Daejeon Citizens și săptămâna viitoare va zbura spre Asia, pentru cea mai „exotică” aventură a carierei.
Potrivit sursele ProSport, Popa va primi un salariu de peste 200.000 de euro anual la Daejeon, adică triplu față de câștigul de la Târgoviște, unde era unul dintre cei mai bine plătiți jucători.
Chindia va primi 100.000 de euro, clauza de eliberare stipulată în contract, pentru un fotbalist cotat de transfermarkt la 650.000 de euro. Cel mai probabil, meciul Chindiei cu FC Botoșani, de duminică (ora 12:30, la Ploiești) va fi ultimul pentru Popa înaintea plecării spre Coreea de Sud.
Atacantul care a purtat numărul 19 la Târgoviște este golgheterul la zi al Chindiei, cu cinci reușite în 27 de etape. Popa a ratat și două penalty-uri în acest sezon, în meciurile cu Campionii FC Argeș (0-0) și Dinamo (0-1).
Sosit în 2014 la Chindia, de la defuncta FCM Târgoviște, Popa s-a transferat la Dinamo în 2016, fiind împrumutat pentru jumătate de sezon – din vara lui 2017 până în iarnă – la FC Botoșani. S-a întors în septembrie 2020 la Târgoviște, sub formă de împrumut de la Dinamo, ulterior devenind jucătorul Chindiei.
De numele lui Daniel Popa se leagă singurul transfer „pe bani” reușit de Chindia de la reînființarea clubului, în 2010, și până în prezent.
Transferul la Dinamo, din 2016, s-a făcut pentru 30.000 de euro, sumă pe care Chindia a împărțit-o cu FCM Târgoviște, club care deținea jucătorul în coproprietate. Ambele părți s-au ales cu câte 15.000 de euro din transferul în Liga 1 al unui jucător care fusese aproape de barajul de promovare din Liga a 1-a, cu Chindia Târgoviște.
Transferul lui Popa la Daejeon s-a făcut prin intermediul lui Rică Neaga, fost jucător în Coreea de Sud, la Seongnam, în perioada 2006-2007.
Neaga a fost prezent la ultimele meciuri ale Chindiei, egalul cu Campionii FC Argeș, 1-1, și înfrângerea cu FCSB, 2-3.
Mutarea lui Popa la Daejeon se va face în zilele următoare, acum fiind perfectate ultimele detalii.
Daniel Popa a plecat de la Dinamo și a „explodat” la Chindia, iar acum e aproape de un transfer în străinătate! După ce a refuzat oferta din Tanzania, atacantul e dorit la o altă echipă dintr-o destinație „exotică”
Motivul pentru care Daniel Florea a privit din tribună meciul FCSB – Chindia. Cel mai experimentat jucător al echipei din Târgoviște acuză serioase probleme medicale
CFR Cluj l-a luat pe „decarul” Chindiei! Campioana trimite la Târgoviște doi jucători la schimb!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER