Supărat că echipa lui nu a trecut de FC Argeș, Iancu nu s-a arătat ieri în Timișoara, așteptând să fie impresionat. Cu un fundaș central nou, de fapt cel de anul trecut, adică Luchin, și cu un coordonator care a stat tot meciul în spatele lui Alexa, adică Garcia, Poli a jucat pe flancuri. Mijlocul terenului, unde Pandurii aveau cinci oameni, a fost teren minat.
Alexa i-a luat tare pe gorjeni și, oricum, tot ce trecea de el dădea de Garcia, care a avut mai puține pase decât intervenții asupra adversarului. Golul lui Magera a venit la prima ocazie reală a timișorenilor, care au dominat steril prima repriză. De fapt, până la al doilea gol, cel al lui Karamyan, Poli nu a mai tras niciun șut pe poartă. Din fericire pentru ei, nici „pandurii“ nu au încercat prea multe în meciul de aseară, fiind mulțumiți să evite umilința. În a doua repriză, chiar dacă era deja clar că vor pierde, elevii lui Neagoe au continuat să îi „ajute“ pe bănățeni să atace. Tot pe flancuri, tot cu Stancu și Karamyan. Practic, nicio schimbare față de amicale sau de meciul din prima etapă, doar că Pandurii a fost probabil cel mai slab adversar întâlnit de Uhrin în această vară. Marian Iancu nu are niciun motiv să fie încântat de meciul de ieri, nici Uhrin. Îi rămân totuși punctele, obligatorii într-un meci acasă. Pentru Neagoe însă încep grijile. Cu jocul de ieri, Pandurii nu pot emite pretenții.
" Aștept să jucăm așa și în deplasare și mă rog la Dumnezeu să nu ne dea un arbitru ca Deaconu." – Marian Iancu, patron Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER