După „episodul Brașov”, fanii lui Dinamo au trecut la amenințări. Reacție incredibilă după golul doi reușit de CFR Cluj

Seria celor patru victorii consecutive reușite de Dinamo înaintea deplasării de la Brașov este deja amintire pentru dinamoviști. Eșecul suferit în fața lui Buga și Compania a stricat atmosfera în „Ștefan cel Mare”.

La Brașov, suporterii au plecat înaintea finalului meciului și i-au acuzat pe jucători că nu și-au apărat corect șansele. Meciul cu CFR putea fi unul al revanșei, dar Dinamo a dezamăgit încă o dată. Golul 2 reușit de CFR a declanșat furia suporterilor prezenți în „Ștefan cel Mare”, care au trecut chiar și la amenințări.

„Dacă va bate CFR, vă rupem picioarele”, au strigat suporterii în minutul 60, când Dinamo era condusă de CFR Cluj cu 2-0. „Dinamo, Dinamo suntem noi”, au mai strigat fanii, care au început să facă „ole”-uri ironice. Nici Negoiță și Anghelache nu au scăpat de furia fanilor, care i-au înjurat pe cei doi oficiali.

Atmosfera s-a stricat la Brașov, atunci când ultrașii nu au văzut cu ochi buni înfrângerea și i-au acuzat pe jucători că nu și-au apărat corect șansele

„Nu meritați, nu meritați tricoul roșu să-l purtați”, au scandat dinamoviștii, care au făcut deplasarea la Brașov, în etapa trecută, atunci când Dinamo a jucat lamentabil, iar ardelenii au câștigat cu 2-0. Suporterii au părăsit atunci arena din Brașov cu 20 de minute înaintea finalului, nu înainte de a-i acuza pe jucătorii lui Stoican: „Blatiștii, blatiștii”

3261 de suporteri au fost prezenți în tribunele din „Ștefan cel Mare”, la meciul cu CFR Cluj.

Publicat: 06 05. 2014, 22:39
Actualizat: 06 05. 2014, 23:41