FCSB a bifat al doilea succes în cantonamentul din Olanda, din trei partide disputate. „Dubla” lui Constantin Budescu și golul lui De Amorim au stabilit scorul de 3-0 în amicaulul cu Beveren, meci în care Marko Momcilovic a fost folosit fundaș dreapta, poziție în care evoluează în premieră la FCSB.
După pauză, odată cu intrarea lui Junior Morais și ieșirea de pe teren a lui Enache, Momcilovic a fost mutat pe partea dreaptă a apărării. Sârbul a jucat acolo aproximativ 30 de minute, timp în care a arătat destule minusuri în condițiile în care părea evident incomodat de noua postură.
Dacă pe faza de apărare, olandezii nu i-au pus probleme sârbului, din punct de vedere ofensiv lui Momcilovic i-a fost mult mai greu. În timpul petrecut pe partea dreaptă, fundașul a ratat complet o centrare, pe care a fost nevoit s-o execute cu piciorul drept, mingea trecând mult prin spatele porții. Câteva minute mai târziu a încercat un șut, dar după ce a întors un adversar și și-a făcut mingea pe interior execuția acestuia a trimis balonul în afara terenului de joc.
După aproximativ 30 de minute, Dică a observat că Momcilovic are probleme pe faza ofensivă și l-a mutat pe Pleașcă pe postul de fundaș dreapta.
Becali, anunțat că Momcilovic va fi folosit fundaș central
Înainte de a pleca în Olanda, Becali a fost anunțat de noul antrenor al FCSB-ului că Momcilovic va fi reprofilat fundaș central, în condițiile în care echipa dispune doar de doi stopperi, Larie și Bălașa. Vicecampioana nu a reușit să facă niciun transfer în axul central al apărării, deși s-a vorbit despre un brazilian și un portughez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER