După jucători, și cel mai apropiat colaborator al lui o recunoaște:** „Levi e dur!”** Cum vede „Cara” situația Stelei

Caramarin spune că unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să îl urmărească un antrenor este acela de a fi pe înțelesul jucătorilor, nu să spioneze diferite stagii de pregătire ale marilor echipe: „Degeaba mă duc eu să îl urmăresc pe Mourinho, dacă mă întorc în România și nu mai seamănă nimic cu ce văzusem. E ca și cum aș încerca să construiesc o clădire începând cu etajul al 10-lea”. Chiar dacă spune că între el și Levi este o relație strânsă, bazată pe încredere, „Cara” nu poate promite că va pleca în cazul în care israelianul ar fi demis.

Gabi, „Mister” sau domnul Caramarin?
Băieții și toți oamenii din staff îmi spun „Cara”, e un semn că sunt aproape de ei. Pe majoritatea îi știu de când jucam cu ei sau împotriva lor. În relația mea cu ei totul este natural, niciodată nu am făcut eforturi să mă înțeleagă.

Atunci, „Cara”, de ce ai ajuns la Steaua doar ca antrenor secund?
(n.r. – zâmbește) Au fost tot timpul discuții cu Steaua când eram jucător, iar cel mai aproape am fost când a plecat Olăroiu de la Timișoara. A vrut să mă ia pe mine, Ovidiu Petre și Gigel Coman, dar conducerea a decis atunci că nu sunt transferabil.

Totuși, ai marcat ceva goluri împotriva lor.
Nu țin minte vreun gol contra Stelei, dar știu și eu că au fost mai multe (râde). A, da, a fost o dată împotriva lui Zenga, pe ăsta îl țin minte.

„Dacă Lăcătuș rămânea un an, plecam cu el”

Care au fost pașii către meseria de antrenor?
Am început la Otopeni și eram antrenor-jucător, dar era foarte greu. Nu puteam fi doar pe bancă, pentru că mereu simțeam nevoia să intru pe teren. Între timp mi-am dat seama că trebuie să aleg și n-am mai jucat.

Ai fost șef de promoție la cursurile A de antrenori.
(n.r. – râde) Nu cred că are asta vreo importanță. Mai mult contează ce transmiți în vestiar, cum te exprimi ca antrenor, nu ce diplomă iei la cursuri.

Cum ai ajuns la Steaua?
M-a propus MM când venise Lăcătuș antrenor. Apoi am rămas și cu domnul Cîrțu și acum cu Levi.

Pentru jucători știm că e dificil să li se schimbe des antrenorul. Pentru un secund cum e?
Nu este ușor. La mine a fost diferit pentru că abia venisem cu Lăcătuș și am rămas în continuare și după el, și după ce a plecat Cîrțu. Așa am considerat eu, că e mai bine să mă ocup de antrenamente în continuare. Dacă lucram un an cu unul dintre ei, poate plecam împreună.

De ce unor secunzi le este greu să facă pasul către antrenor principal?
Sunt antrenori secunzi foarte buni, dar cărora le este foarte greu să se impună și astfel sunt foarte utili să rămână așa. Știu că Necula a avut oferte să devină principal, dar probabil relația pe care o are cu Oli l-a făcut să rămână cu el.

„Dacă îl vedeți calm, nu înseamnă că așa și e”

Tu când faci pasul?

Momentan sunt prins cu ce fac acum și e greu să mergi pe ambele drumuri. Mai stau, că mai am de acumulat experiență. În plus, cum sunt eu, la 34 de ani, există momente în vestiar pe care nu le poți controla.

Care sunt atribuțiile tale la Steaua?
Eu și Levi avem o relație de ajutor reciproc. Ne cunoaștem, ne preocupă aceleași lucruri, iar în timpul unui joc, lui îi pot scăpa anumite aspecte din cauza concentrării. Și atunci intervin și îi spun ce trebuie schimbat. În vestiar, traduc toate indicațiile pe care le dă el, sunt nevoit, pentru că nu toți jucătorii îl înțeleg.

Dar nu se pierde din tonalitatea mesajului pe care îl transmite?
Se poate pierde, dar când începe să țipe, toată lumea înțelege perfect. Nu este nevoie de mine.

Levi este un antrenor dur?

Faptul că îl vedeți voi că e calm pe bancă nu înseamnă că așa și este. Este un antrenor dur, în Israel era considerat cel mai dur antrenor.

„A cerut jucători, dar nu au venit”

De ce nu sunt rezultatele dorite la Steaua în acest moment?

Nouă ni se cer rezultate, dar dintre jucătorii care au venit, cei mai mulți dintre ei nu evoluează la potențial maxim. Uitându-te pe hârtie, zici Bourceanu, Florin Costea, Prepeliță, dar e nevoie de timp până să ne ajute așa cum vrem noi.

Au fost jucători pe care i-ați cerut și n-au venit?

Da. Levi pusese ochii pe câțiva din Israel, dar nu s-a putut să îi avem din diferite motive, cel mai important fiind cel financiar. Dacă vrei fotbaliști buni, trebuie să scoți bani mulți. În plus, ni s-a zis de patru ori că vine Moraes. Ne făcusem planuri și tot nu a ajuns.

Și patronul spune că lotul e complet.
Noi suntem la stadiul în care încă vedem pe ce post trebuie folosiți jucătorii. Dacă ne uităm la meciurile noastre, vedem că Rusescu a jucat ba stânga, ba dreapta, ba vârf împins. Am jucat cu doi inși la mijloc, alteori am jucat cu trei.

Se dau telefoane de verificare la Steaua?

Nu. Din punctul ăsta de vedere sunt antrenori care merg pe încredere și alții mai stricți. La Steaua nu se practică așa ceva pentru că, dacă se întâmplă ceva cu vreun jucător al nostru, aflăm a doua zi din presă.

Ce răspundere ai în acest moment?
Totul depinde de relația pe care o ai cu antrenorul principal. Sunt unii care și-au făcut un staff, cum e Grigoraș, și merge peste tot cu el. În momentul în care el pleacă, pleacă toți. Acum eu nu pot spune că, dacă pleacă Levi, plec și eu.

La vizionare se strâng doar cei din staff. Mai vine și Meme când e vorba de meciurile de cupe europene

Gabriel Caramarin, antrenor secund Steaua

Într-un an, maximum doi, voi face pasul să devin principal. Eu pot fi primul antrenor la o echipă de Liga a II-a chiar și în momentul ăsta, dar în Liga I am nevoie de licența PRO

Gabriel Caramarin, antrenor secund Steaua

Nu știu dacă voi începe de jos, nu cred că există o rețetă a succesului în meseria asta. Poți să fii un antrenor foarte bun, să ai superjucători și să îți lipsească rezultatele
Gabriel Caramarin, antrenor secund Steaua

Publicat: 22 09. 2011, 08:35
Actualizat: 22 09. 2011, 08:36