„După meciul cu Rapid** mă voi decide asupra viitorului meu”
Tehnicianul formației FC Brașov, Antonio Conceicao, a declarat,
duminică, după victoria cu Pandurii Târgu Jiu, scor 3-2, în
penultima etapă a Ligii I, că după meciul cu Rapid, din ultima
rundă, va discuta din nou cu oficialii clubului, urmând ca apoi să
ia o decizie în privința viitorului său.
„A fost un joc frumos, un joc cu cinci goluri, nu mereu
vezi asta în fotbal. Pe lângă golurile marcate am avut și multe
alte ocazii de a înscrie. Mă bucur că am câștigat și că putem
dedica victoria suporterilor, care, cel puțin în cele cinci luni
cât am fost eu la Brașov, au fost fantastici. Nu a fost ușor să fac
echipa pentru acest meci, am trecut pe foaie doar trei rezerve, dar
e bine că s-a terminat cu bine. După meciul cu Rapid am decis să
mai am o discuție cu conducerea FC Brașov și apoi se vor lua
decizii”, a declarat Conceicao.
În legătură cu Robert Ilyeș, care ar fi semnat cu FCM Târgu Mureș,
Conceicao a declarat: „Dacă este adevărat, e o mare
pierdere, știm că are 37 de ani, dar chiar și așa este cel mai
iubit și apreciat și este un jucător cu un cuvânt greu de spus în
echipă”.
Formația FC Brașov a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul
de 3-2 (1-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând
pentru etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I.
Sursa: Mediafax