Dusan Uhrin spunea înaintea reunirii echipei că apărarea trebuie îmbunătățită, însă Poli nu stă foarte bine nici în atac. Timișorenii, care ieri au pierdut cu 2-0 amicalul cu Lech Poznan, nu au înscris încă niciun gol, după două jocuri în Spania.
Polonezii au înscris câte un gol pe repriză, într-o partidă care nu a avut multe faze de poartă. Timișorenii au fost periculoși doar în a doua parte a jocului, prin Axente și Rafael. Uhrin încearcă să găsească în aceste zile cea mai bună formulă de joc. Cehul i-a folosit ca titulari pentru a treia oară consecutiv pe nou-veniții Lavecchia și Ricketts. Helder și Goga se numără și ei printre pionii preferați ai lui Uhrin, iar axul central al liniei mediane este deocamdată acaparat de experimentatul cuplu Alexa – Tameș. Cu toate acestea, Poli are destule lacune în apărare, iar atacul nu găsește poarta.
Zicu e în doliu Pe de altă parte, mama lui Ianis Zicu a decedat ieri, după o lungă suferință, iar golgheterul echipei timișorene s-a întors la București, unde va rămâne pentru câteva zile. În ultima săptămână, mama fotbalistului a fost ținută în viață doar de aparate, însă, lăsând la o parte momentele grele prin care trece, Zicu a ales să plece cu Poli la Marbella, unde a stat patru zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER