Finalul meciului cu Terek l-a regăsit pe Mihai Stoichiță cu un discurs calm, în spatele căruia se ascundea nemulțumirea față de gafele din apărare. Tehnicianul a încercat să găsească și explicații pentru jocul modest de aseară, indicând drept cauze oboseala și plictiseala acumulate în cantonament.
Domnule Stoichiță, Steaua a suferit prima înfrângere, cum comentați? Sincer, am primit un duș rece, care putem spune că e mai bine că a venit acum, decât în campionat. Din ce motiv ați pierdut? În primul rând, am pierdut pe două greșeli individuale. La primul gol a greșit Bicfalvi, iar la cel de-al doilea a gafat Tătărușanu. Asta e! Acum nu mai avem ce să facem. Nu mai contează.
„Nu mă sperie Dinamo!”
Jocul cum a fost? Ați văzut și voi, am avut o primă repriză mai puțin bună, iar în a doua parte a jocului am echilibrat disputa.
De Parpas sunteți mulțumit? Sigur. El a jucat acum pe postul de fundaș dreapta, care îmi dă posibilitatea să-l folosesc și pe această poziție. Oricum este un fotbalist de care aveam nevoie.
Mai aveți nevoie de transferuri? Da. Trebuie să mai aducem un fundaș central. Îmi doresc să vină cât mai repede la echipă, deoarece în apărare mai avem unele probleme.
Dinamo tot câștigă în amicale, vă e teamă? Nu mă interesează pe mine ce face Dinamo. Nu contează jocurile amicale, în campionat se dau marile bătălii.
Ședință ad-hoc La finalul partidei cu Terek Groznîi, supărat din cauza înfrângerii suferite, Stoichiță, Panduru și Argăseală au organizat o ședință exact pe marginea terenului (foto). Timp de zece minute, antrenorul nu a ezitat să reclame greșelile copilărești ale elevilor săi, însă în final, „Pandi” a încercat să-l calmeze și l-a îmbrățișat. Altfel, pe parcursul primei părți, „Lippi” l-a muștruluit serios pe Bicfalvi: „Eric, dacă n-ai chef de fotbal, te scot imediat!”. În colimator au mai fost rând pe rând, Tătărușanu, Baciu sau Parpas.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER