Dușan Uhrin a dat de pământ cu arbitrul meciului FC Voluntari-Gaz Metan. „Avem VAR în România? De ce a așteptat 5 secunde?”. De ce spune antrenorul ceh că partida s-a jucat „în întuneric”

Dusan Uhrin in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Gaz Metan Medias, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 24 august 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dusan Uhrin a fost furios după duelul FC Voluntari-Gaz Metan. Este convins că a pierdut din cauza greșelilor de arbitraj. În prima repriză Adrian Chivulete a acordat ușor o lovitură de la 11 metri după un duel în care au fost implicați Grădinaru și De Moura.

Căpățână a deschis scorul din penalty, iar antrenorul ceh a primit cartonaș galben pentru proteste.

„Am pierdut după un penalty care nu a fost! L-a dat după 5 secunde! De ce a așteptat atât? Există VAR în România? Nu! Atunci de ce a așteptat atât?”, a declarat Dusan Uhrin.

„Nu văd ce poate să facă un jucător care se află în spatele adversarului. Mie mi se pare că atunci când se dau penalty-urile, lucrurile trebuie să fie mult mai clare. Cade că ce? Se împiedică de iarbă, de linia careului?”, a declarat Ion Crăciunescu la Digi Sport.

Antrenorul oaspeților a avut și altă supărare. Nu pricepe de ce oficialii de la Voluntari nu au aprins nocturna. Partida s-a terminat cu victoria oaspeților cu 2-1. Căpățână, Ciocan și Armaș au înscris golurile unei partide cu multe faze spectaculoase.

„Pe final am jucat în întuneric. De ce nu s-a aprins nocturna? Jucăm pe întuneric? Nu sunt aceleași reguli pentru toată lumea. Arbitrul a făcut multe greșeli. A spus că prelungește meciul cu 4 minute și a lăsat doar trei. De ce?”, a mai spus fostul tehnician dinamovist.

Dusan Uhrin pare să-și fi pierdut răbdarea. Le-a cerut din nou șefilor de la Gaz Metan să-i aducă jucători.

„Sunt supărat și pe jucători că am pierdut. Le-am spus că trebuie să fie atenți la fazele fixe. Răzvan Pleșca mi-a spus că nu este pregătit să joace. Despre viitorul lui trebuie să întrebați conducerea. Ne trebuie jucători de atac, cei mai tineri nu sunt încă pregătiți să joace. Dacă vrem să câștigpm următorul meci trebuie să luptăm mai mult”, a mai spus Uhrin.

Publicat: 24 08. 2020, 20:32
Actualizat: 24 08. 2020, 21:00