Dușan Uhrin jr. este aproape de o revenire în Banat:** „Vin la Poli, dar întâi să văd condițiile”
Antrenorul Dusan Uhrin jr are pretențiile sale, dar recunoaște
că e gata pentru o nouă aventură la Poli Timișoara. Amintirile
frumoase din vechiul mandat și relațiile cu suporterii din Banat,
dar mai ales cea cu Daniel Stanciu, care e și impresarul său,
cântăresc greu în memoria lui Dusan Uhrin. Tehnicianul a recunoscut
ieri că despărțirea de Poli nu a fost una plăcută, dar susține că
nu-l mai interesează trecutul și e gata să semneze încă o dată cu
Timișoara. „Poli reprezintă o parte frumoasă a carierei mele. Eu am
spus că voi ajuta acest club când voi putea, nu mai contează ce a
fost.
Mi-am primit toți banii de la Marian Iancu, nu știu care e
situația financiară a clubului acum. Vin zilele viitoare să preiau
Poli, dar trebuie să vedem în ce condiții. Trebuie să vorbesc cu
Marian Iancu”, a spus Dusan Uhrin pentru ProSport. Negocierile vor
avea loc la doi ani de la plecarea cehului din Banat. Pentru a nu
se repeta situația de atunci, una dintre condițiile lui Uhrin va
privi, probabil, plata banilor la timp către jucători, un lucru pe
care i l-a reproșat atunci lui Iancu.
Contra ar
vrea să rămână!
Contra (foto) a venit la antrenamentul de ieri al echipei sale ca
simplu jucător și a mers doar în sala de forță, alături de
titulari. Scurta ședință de recuperare a fost condusă între timp de
Valentin Velcea. „Rămân, că sunt jucător, mâine (n.r. – azi) sunt
la antrenamente. Azi nu pot, că mă doare gâtul”, a spus „Guriță”.
Ieri, la Gala Fanatik, Contra a primit premiul „Revelația Anului”,
iar la finalul evenimentului a lăsat să se înțeleagă că ar vrea să
continue la Poli: „Acum urmează pentru mine o binemeritată vacanță,
în Spania. Dacă rămân la Poli? Doar domnul Marian Iancu decide
acest lucru”. În replică, Iancu a fost direct: „Am discutat cu
Cosmin de dimineață, dar opțiunea mea acum este Dusan Uhrin”.
„Le mulțumesc lui Chivorchian și lui Stanciu, care au
avut un cuvânt de spus în numirea mea ca antrenor, le mulțumesc
băieților pentru atașament și îi mulțumesc patronului Iancu, el
dându-mi șansa să antrenez Poli”, Cosmin Contra
„Declarația lui Contra este una matură. Opțiunea mea
acum este Dusan Uhrin”, Marian Iancu, patron Poli
Timișoara
„Ar trebui să se respecte valorile în fotbalul românesc,
pentru că în Liga I există foști internaționali care sunt dați
afară de patroni care nu se pricep la nimic”, Ilie
Năstase
articol scris de Cornel
Biholari