Dusan Uhrin, anunț de ultimă oră pentru fanii lui Dinamo: „Poate mă întorc!”
Dusan Uhrin, antrenorul ceh în vârstă de 53 de ani, a anunțat că nu ar spune nu unei reveniri la Dinamo.
În vara acestui an, Dusan Uhrin a plecat de la Dinamo din cauza problemelor financiare din cadrul clubului. A fost al doilea mandat al cehului în „Ștefan cel Mare” și a durat trei luni, în perioada aprilie – iulie 2021.
Prima aventură a lui Dusan Uhrin la Dinamo a fost în perioada august 2019 – septembrie 2020.
Dusan Uhrin se gândește să revină la Dinamo
Dinamo s-a despărțit de Dario Bonetti, iar pe lista „câinilor” s-au vehiculat nume precum Dusan Uhrin, Cristiano Bergodi și Vasile Miriuță. De asemenea, Ilie Poenaru a dezvăluit că a fost contactat de către Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului, însă se gândește să dea curs ofertei de la Gaz Metan, pentru că medieșenii au fost primii care și-au exprimat interesul pentru antrenorul despărțit de Academica Clinceni.
Deși a plecat cu un gust amar din România și s-a despărțit de „câini” cu doar cinci zile înainte de startul campionatului, Dusan Uhrin se gândește totuși să revină la Dinamo în cazul în care va fi contactat de către conducerea clubului.
„Nu m-a sunat nimeni de la Dinamo, dar dacă mă sună, poate mă întorc”, a spus Dusan Uhrin, potrivit Playsport.
„Am ajuns aici cu mâinile goale și am încercat să mențin echipa în viață. În acest moment mă simt folosit și obosit din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să spun că în adâncul meu știam deja acest lucru. Cunosc fotbalul și am venit aici cu inima și nu cu rațiunea.
A trebuit să antrenez o echipă pe care nu o cunoșteam, formată din băieți foarte tineri din Serie C sau de la Dinamo 2. A existat mereu riscul unei prăbușiri și așa s-a întâmplat” – Dario Bonetti, după despărțirea de Dinamo