Dușmani în trecut, aliați în prezent.** Prunea și Cîrțu au trecut peste un episod de acum 22 de ani pentru a salva Iașiul
Fost portar la Știința, Florin Prunea a încercat să-l „lucreze” pe antrenorul Sorin Cîrțu în 1991, când ambii erau la Universitatea. Acum, cei doi vor încerca să salveze împreună Iașiul
Jucătorii olteni nu au tolerat stilul dur al lui Cîrțu și au vrut să-l demită de la Craiova în 1991
Florin Prunea (foto, în stânga) l-a ales pe Sorin Cîrțu pentru a salva Iașiul în acest final de sezon, mizând pe experiența acestuia, pe reputația de salvator, dar și pe o colaborare mai veche a celor doi. Astfel, în 1991, cu „Sorinaccio” pe bancă și Prunea în poartă, Știința câștiga ultimul său event. Povestea conlucrării celor doi nu a avut happy-end, fiindcă la începutul sezonului următor portarul avea să se despartă de Universitatea, tocmai după un conflict cu Sorin Cîrțu. Acesta l-a exclus din lot pe goal-keeper-ul care tocmai prinsese echipa națională, acuzându-l de non combat și lipsă de implicare, alături de alți doi jucători de bază, fundașul Nicolae Zamfir și atacantul Eugen Neagoe, actualul secund al lui Pițurcă. Mai exact, cei trei jucători au fost bănuiți atunci că ar fi complotat pentru a-l înlocui pe Cîrțu, neagreând „dictatura” acestuia din vestiar. Conflictul a escaladat în toamna lui 1991, la meciul retur din Cupa Campionilor Europeni, cu Apollon Limassol. După 2-0 la Craiova, Știința a pierdut în retur cu 3-0, iar Prunea a greșit la unul dintre golurile ciprioților. După meci, în vestiar, se pare că Sorin Cîrțu i-a acuzat pe unii jucători de noncombat.
„Nea Sorin sărise calul cu acuze idioate!”
„Pe atunci eram încă foarte tineri. Cei mai mulți dintre noi aveam între 20-24 de ani. Îmi aduc aminte că a fost o revoltă, dar și nea Sorin sărise calul la adresa noastră cu tot felul de acuze idioate. Toată lumea știe și acum că nea Sorin este un tip mai vulcanic, iar eu nu cred că, la vremea respectivă, el se gândea că Florin o să-i ajungă vreodată șef”, a spus un fost jucător al Științei de la începutul anilor ”90.
Prunea și Cîrțu s-au împăcat ulterior, în 1994, la Mondialul din SUA, când „Sorinaccio” a făcut parte din stafful lărgit al lui Anghel Iordănescu, fiind selecționer al naționalei de tineret. Sorin Cîrțu nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.
Nu-mi aduc aminte de niciun conflict cu Sorin Cîrțu. Pot doar să vă spun că este un antrenor pe care îl apreciez mult
Florin Prunea, președinte executiv CSMS Iași