Dușmanul de pe sticlă!** FC Brașov – Astra 1-2

Astra a învins la Brașov, iar postul lui Ionuț Badea este în pericol după ce echipa sa a acumulat doar cinci puncte în tot atâtea etape

Holurile televiziunilor sunt pline ochi, la felcacele ale Spitalului Colentina într-o banală zi de joi.”Pacienții” au o hârtie în mână și o tratează cu blândețe să nu o mototolească. I se spune CV, dar nu mulți patroni de fotbal țin cont de el. Unii bărbați sunt în trening, alții la patru ace. În direct, moderatorii nu știu pe cine să aleagă. Concurența e acerbă pentru că toată lumea știe că odată intrat în platou e mai ușor să îți găsești de muncă în breasla tehnicienilor. Locul scos la licitație te poate duce ori la Ploiești, ori la Brașov. Bogdan Stelea a pățit-o. A vrut să stea pe bancă și a pierdut. De știa că e mai bine să stai într-un studio tv… Personajul norocos e Gigi Mulțescu, un om care a venit să vorbească despre ofsaiduri și faze litigioase și s-a trezit antrenor la Astra. Acum e rândul lui să stea pe bancă și se gândește la cine e invitat.

Începe meciul, penalty pentru Brașov și CV-urile pentru locul de la Ploiești dau năvală la ușa. Dar patronul nu sună. Cristi Munteanu transformă fără emoții(3) și răbdarea e la limită, pe holuri. Trec 20 de minute, în care se fumează tigară de la țigară. Astra egalează prin Găman, tot din penalty, la o fază la care Olariu a fost eliminat. Speranțele se aprind pentru postul de la Brașov. Cui nu i-ar prinde puțină răcoare pe canicula asta?Ploieștenii mai punctează o dată prin Fatai (37) și meciul a înghețat cu victoria prahovenilor. În schimb, Ionuț Badea își face deja planuri la ce emisiuni să se ducă de săptămâna viitoare.

Textul de mai sus este doar o născocire a imaginației, dar asta doar pentru că adevărul este mai lipsit de amuzament. Asta după ce patronul Astrei l-a demis pe Bogdan Stelei în direct, la televizor, locul său fiind luat de invitatul în studio Gigi Mulțescu.


Brașov (4-4-2): Taborda – Velayos, Lazăr, Munteanu, Cr. Ionescu – Mateiu, Tameș, Madeira, I. Popa – Hadnagy, Batin
Mutu, David, Brata, Machado, Viveiros, Menassel, Olariu

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Astra (4-4-2): Lung – Mățel, Găman, Melinte, Bărboianu – Enache, Seto, Seydu, Distefano – Ivanovski, Fatai
Gavrilaș, Tembo, Budescu, Mureșan, Morais, Nogo, William


În ultimul meci al etapei a V-a se vor duela FC Brașov și Astra Ploiești, partida urmând să se dispute de la ora 21:30 pe stadionul Tineretului din Brașov.

Acesta va fi primul meci pentru Gigi Mulțescu pe banca celor de la Astra, fostul antrenor al Petrolului înlocuindu-l pe Bogdan Stelea la dorința patronului Ioan Niculae.


Publicat: 20 08. 2012, 23:22
Actualizat: 20 08. 2012, 23:50