E cel mai bun portar din Liga 1!** Apără penalty-uri cu un deget rupt: în tur a respins trei lovituri de la 11 metri! Nici măcar Pirlo nu l-a putut bate
Marius Niculae confiscă mingea și se pregătește să o așeze pe bulina din var aflată în careul advers: „Îți dau scăriță Ema!” Portarul scuipă în mănuși, freacă mâinile și atinge transversala cu podul palmei ca într-un ritual: „Marius, tu ești prea serios să dai așa”. Între ei, în tot careul, e doar Balaj. „Cristi, lasă carnețelul în buzunar, ratează!”, sunt ultimele cuvinte ale portarului înainte de avântul lung al lui „Săgeată”.
Războiul psihologic s-a terminat, acum intervine experiența, se simt emoțiile, se ademenește norocul. Șut! Mingea este mutilată din șiretul atacantului, prinde formă de rugby, dar se duce la microscop pe lângă poartă. Penalty-urile se ratează, nu se apără! „Eu nu cred asta. Poți da bine, poți da prost, dar să știi că sunt multe elemente în plus care fac diferența. Îți dau exemplu ultimul pe care l-am apărat, cu Brașovul. Antrenorul cu portarii și secundul Sandu Negrean mi-au spus unde dă Munteanu. Aici a fost cheia”. Deci nu e valabilă nici aia cu „portarul pleacă înainte”? „Pentru mine, nu. Pe Dănciulescu îl cunoșteam bine și am apărat tot pe bază de știință. Ce turnee erau la Săftica! Hmmm, cel mai greu mi-a fost să-i apăr lui Tamaș. O făcea pătrată. Niculescu, fotbalist tehnic, are și acum să-mi dea baxuri de Cola de la prinsori, dar la Tamaș niciodată nu știai unde se duce”. Mă simt ușor iritat și mai pun o întrebare: „Dar norocul?”. Imediat primesc răspunsul și mai bine tăceam: „Pe ăla ți-l faci cu mâna ta!”.
De la Munteanu la Pirlo sunt 11 metri
Doctor Honoris Causa în apărat penalty-uri, Dolha încearcă să își aducă aminte de cei care, în trecut, l-au privit în ochi de la 11 metri distanță, iar apoi și-au pus mâinile în cap. Îi numără ajutându-se de degete. Old school: Costel Ilie, Miszti, Ionuț Badea, Nicolae Dică. New generation: Antal, Găman, Bărboianu (el a dat ca Marius Niculae), Costea sau Vancea. „Am apărat unul și cu Sturm Graz și vreo patru în Rusia la meciul cu Rostov din Cupă, trei la departajare, unul în meci”. Ajunge cu exemplele la degetul mic de la mâna dreaptă.
El strânge din ochi prins de un lapsus, noi facem pupila cât cepele. „Ce ai pățit acolo?” Falanga are forma unei lalele ofilite. Ce penalty-uri apărate, ne e deja greu să înțelegem cum își pune mănușile!? „Accident de muncă! Ce, nu îți place manichiura mea?”. E adevărat că nu mă așteptam ca un fotbalist (portar în cazul de față) să aibă degete de pianist, dar tot îmi e greu să înțeleg forma unui deget care nu cred că te poate ajuta nici să te scarpini în ureche: „Și nu te doare?” Dolha trage de el în stânga și în dreapta, încearcă să-l îndoaie din toate articulațiile. Nu prea reușește, însă ridică fruntea bucuros: „Aaaa, mi-am adus aminte, i-am mai apărat și lui Pirlo, jucam la Under 21!”.
Lobonț, patru fracturi la o singură mână
În 2008, Pro Sport a publicat un articol în care era prezentată povestea lui Bogdan Lobonț. Fostul goalkeeper al naționalei suferise, până în acel an, patru fracturi la degete, toate la mâna dreaptă. „E riscul pe care și-l asumă orice portar. Tot ce se face, se face pentru atacanți. Mingi, ghete, tot. Lumea vrea goluri și spectacol, așa că atacanții au prioritate în privința ultimelor modele. Pentru portari nu prea se face nimic. Chiar le-am spus unor prieteni de la Adidas. Ceva mănuși să nu ne mai rupem degetele nu puteți face?”, era declarația lui Lobonț.
40 de zile a stat Dolha cu o tijă de titan în deget, în 2009, după ce s-a operat la mână și la umăr
În urma operației suferite, Dolha nu a mai putut nici măcar să mai îndoaie degetul
Gloria Bistrița este echipa care a fost sancționată cu cele mai multe lovituri de la 11 metri: 8. Trei au fost apărate de Dolha, una a fost ratată de Niculae, iar patru au fost gol