E cel mai dorit de Becali, dar i-a dat „ignore” pentru „pomana porcului”!** Feblețea stelistului n-a vrut să audă de lider: ‘Am telefonul pe vibrații’

Pandurii au sărbătorit aseară la locul tradițional, pe insulița de pe Jiu, nu departe de arena „Tudor Vladimirescu”, o jumătate de secol de existență. Momentul festiv a coincis cu cel mai bun an din istoria grupării gorjene, unul în care aceasta s-a clasat pe locul 7, la finalul stagiunii trecute, și pe poziția a patra după 19 runde din actualul campionat.

Alături de Marin Condescu și primarul Florin Cârciumaru, au participat foști jucători, conducători și antrenori, începând cu generația 1962, prima care a jucat fotbal dub actuala denumire, continuând cu cea din 1977, care promova în liga secundă, cu echipa care promova pe prima scenă în 2005 și cea actuală, care face cu adevărat istorie la Pandurii. Deși a fost invitat ca fost component al echipei în anii 77-78, selecționerul Victor Pițurcă nu a apărut. Toate aceste momente au fost rememorate și artizanii au fost premiați. „Suntem bucuroși că noi, cei care lucrăm acum la Pandurii, am oferit cele mai bune rezultate ale acestei echipe tocmai când se împlinesc 50 de ani de la înființare și sperăm să nu ne oprim aici”, a declarat artizanul rezultatelor gorjenilor, Petre Grigoraș, cel care s-a aflat în prim-plan și la tradționala „pomană a porcului”.

Unul dintre cei 3 internaționali dați anul acesta de Pandurii, Alex Maxim, nu a evitat să vorbească și despre preconizatul transfer la Steaua. „Sunt bucuros că am avut un an așa de bun la Pandurii și în prezențele la națională am dat satisfacție. Mă măgulește interesul Stelei, dar în seara aceasta este sărbătoarea clubului Pandurii și am telefonul pe vibrații în caz că mă sună Gigi Becali”.

Publicat: 11 12. 2012, 19:15
Actualizat: 11 12. 2012, 19:35