„E ceva frumos, e ceva fantastic!” Flavius Stoican e în culmea fericirii după ce a ajuns în play-off. Ce s-a întâmplat cu o seară înainte de CSM Poli – FC Botoșani

Flavius Stoican a reușit să pătrundă provizoriu în play-off, în urma victoriei obținute de CSM Poli Iași în fața rivalilor de la FC Botoșani, scor 1-0. La reacțiile de la finalul meciului, antrenorul și-a lăudat jucătorii și le-a dedicat victoria suporterilor.

Trupa din Copou a reușit să se impună datorită golului marcat de Andrei Cristea, în minutul 53. Oaspeții au alergat după egalare, dar defensiva propusă de Flavius Stoican a rezistat, iar gazdele au urcat pe ultimul de play-off: „E ceva frumos, e ceva fantastic, pentru că acești oameni merită, pentru că sunt aproape de noi inclusiv la antrenamente. Aseară au fost și ne-au susținut. Sperăm la play-off și datorită lor, datorită jucătorilor. Mulți oameni care lucrau la teren, aseară, când a început să ningă, au pus mâna și au dat zăpada la o parte.

A fost o partidă bună, cu atitudine, poate că finalul a fost mai incendiar, iar acum sperăm la play-off. A fost un meci echilibrat, dârz, a fost o presiune în plus pe umerii fiecărui jucător. Mă așteptam să fie un meci greu, dar e mult mai greu când știi că îi poți face fericiți pe oameni. Am jucători în față care fac diferența”, a declarat Stoican pentru DigiSport. 

 

 

Publicat: 12 02. 2018, 20:52
Actualizat: 12 02. 2018, 20:53