E clar: Cadu nu mai e dorit la CFR! A primit hârtie că poate pleca gratis din Gruia

Zilele lui Ricardo Cadu (32 de ani) în Gruia sunt numărate. Lusitanul nu mai este dorit de patronul Arpad Paszkany și de președintele Iuliu Mureșan, care au decis încă din toamnă să se despartă de căpitan. Cei doi consideră că au nevoie de un alt lider de echipă pentru a contrui o formație care să se bată sezonul viitor la titlul. Evoluțiile slabe din ultimul timp, desele accidentări și suspendări, dar și salariul mare – 30.000 de euro pe lună – au fost motivele pentru care Cadu va pleca de la CFR.
Variante din Ucraina și Portugalia
Iuliu Mureșan are deja trei variante pentru lusitan, de la Hoverla Ujgorod (Ucraina), Pacos și Academica (Portugalia). Pe lângă Ucraina și Portugalia, Cadu ar putea primi în curând oferte și din țările arabe, unde condițiile financiare sunt mai avantajoase. În plus, zilele trecute, patronul Arpad Paszkany i-a dat impresarului lui Cadu o hârtie prin care îi poate găsi un club fără nicio pretenție financiară. Practic, fundașul portughez va pleca gratis de la CFR!


7 ani a petrecut Ricardo Cadu la CFR Cluj, echipă pentru care a câștigat 8 trofee (3 titluri, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României)

FOTO: Mediafax


Citiți aici opinia noului antrenor de la CFR Cluj, Vasile Miriuță, despre „cazul Cadu”

Publicat: 30 12. 2013, 13:48
Actualizat: 30 12. 2013, 14:21