„E clar: Prunea a luat șpagă”

Finanțatorul Stelei afirmă că va respecta regulamentul în cazul în care acesta îi va interzice să asiste la partida Steaua-Unirea Urziceni. Patronul stelist declară că nici măcar nu știe dacă va avea voie să fie pe stadion la meciul din etapa a treia a Ligii I.

"Dacă așa e regulamentul, eu respect ce spune acesta și nu cred că voi merge la meciul cu Unirea. Nu știu dacă sunt suspendat sau nu", a declarat Gigi Becali la gsptv.

În cazul lui Florin Prunea, acuzat că ar fi primit șpagă, Becali este cât se poate de tranșant. În opinia finanțatorului din Ghencea, fostul portar al naționalei este vinovat.

"Când s-au dat stenogramele cu mine, le-am contestat eu? Prunea a luat șpagă 12.000, 3.000, 2.000, așa reiese din stenograme. De ce să fie judecat ca să se dovedească vinovăția? E clar că a luat șpagă", a încheiat Becali.

Publicat: 13 08. 2009, 16:41
Actualizat: 13 08. 2009, 19:09