E clar: se întărește acționariatul la Dinamo!**

Așa cum ProSport a anunțat încă de săptămâna trecută, clubul din
„Ștefan cel Mare” se pregătește pentru schimbarea
organigramei.

Sezonul 2010-2011 va reprezenta un nou început la nivel de
acționariat, Ionuț Negoiță, patronul RIN Grand Hotel, și Nae
Nicolae, un afacerist influent din Ilfov, urmând să umple golul
lăsat de plecările din club ale lui Vasile Turcu și Florian
Walter.

Cei doi sunt sponsori vechi ai grupării dinamoviste, însă până în
prezent nu au avut niciodată calitatea de acționari ai formației
alb-roșii. Amândoi au fost alături de fotbaliști miercuri, când
Nicolae Badea a invitat toată echipa la restaurant pentru a
detensiona atmosfera din lot.

„Împreună
mergem în Europa League”

Chiar dacă oficial nu s-a anunțat nimic, cei doi oameni de afaceri
și-au intrat repede în atribuții și i-au sprijinit moral pe
fotbaliști. „Curaj! Vom trece împreună peste aceste clipe grele.
Trebuie să ne revenim și să ne asigurăm un loc pentru Europa
League”, au sunat încurajările făcute de Nae Nicolae și Negoiță.
Patronul Rin Grand Hotel nu a infirmat negocierile: „Încă nu pot
spune nimic despre această ipoteză. Întotdeauna am fost alături de
acest club”.

Publicat: 30 04. 2010, 09:09
Actualizat: 30 04. 2010, 09:10