E din nou criză pe Bega? ACS Poli – CFR Cluj 1-2. Al doilea eșec consecutiv în Liga 1 pentru Florin Marin

Formația ACS Poli Timișoara a fost învinsă, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Hernandez ’90 pentru gazde și Nascimento ’15 și C. Lopez ’42 pentru oaspeți.

0-1: Nascimento a deschis scorul cu un șut de la aproximativ 20 de metri.

0-2: Lopez a marcat din 12 metri, după o pasă de la Nouvier.

1-2: Hernandez a stabilit scorul fiinal cu un șut din afara careului.

ACS Poli Timișoara – CFR Cluj, ora 20.30

ACS Poli: Kirschstein – Belu, Cânu, Melinte, D. Popescu – Artean (Croitoru ’66), Llorente, Curtean, Ov. Popescu (Rufino ’46) – Goga (Hernandez ’10), Elek. Antrenor: Florin Marin.

CFR Cluj: Marc – T. Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Nascimento (Beleck ’74), Tomislav – Păun, Petrucci, Nouvier – C. Lopez (Negruț ’90+1). Antrenor: Francisc Dican.

Cartonașe galbene: Nascimento ’71, T. Lopes ’81, Păun ’90+3, Marc ’90+3

Arbitri: Dragoș Istrate – Mircea Orbuleț, Mircea Grigoriu – Cătălin Popa

Observatori: Ioan Onicaș, Romulus Gabor.


ACS Poli Timișoara – CFR Cluj. Două echipe în căutarea gloriei de altă dată se înfruntă pe Dan Păltinișanu de la ora 20:30, în startul etapei cu numărul 15 din sezonul regulat al Ligii 1. Ambele combatante vin după înfrângeri în etapa precedentă și speră să spargă ghinionul chiar în meciul direct.

Elevii lui Florin Marin se întorc pe Dan Păltinișanu pentru a încercă să-și refacă moralul scăzut după meciurile pierdute cu Steaua, în Cupa Ligii (0-1) și contra celor de la Pandurii Tg.Jiu, la Severin, scor 1-3. Până la aceste două confruntări, „Flocea” era neînvins pe banca tehnică a timișorenilor. ACS Poli ocupă locul 10 în momentul de față, cu 14 puncte.

De cealaltă parte, oficialii din Gruia așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS, pentru a vedea dacă își pot recupera cele șase puncte cu care au fost penalizați la începutul stagiunii. Formația antrenată de Francisc Dican (47 de ani) o formă bună, contrar cu situația în care se află. CFR Cluj ocupă locul 9 în clasamentul Ligi 1, cu 14 puncte, iar dacă își vor recupera punctele, vor avansa trei poziții.

La duelurile directe, cele două combatante se află la egalitate. Trei partide au disputat până acum CFR și ACS Poli, având fiecare câte o victorie de partea sa, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Echipe probabile:
ACS Poli Timișoara: Kirschstein – Belu, Luchin, Scutaru, Popescu – Sarmov, Llorente – Bărbuț, Goga, Hernandez – Elek  
CFR Cluj: Mincă – Coelho, Larie, Goian, Camora – Petrucci, Roșu – Jakolis, Lopez, Păun – Beleck
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

articol publicat de Andrei Pal

Publicat: 23 10. 2015, 22:31
Actualizat: 24 10. 2015, 11:05