„E firesc ca rivalii să ne ‘deranjeze’, dar trebuie să și poată”** Gălățenii, despre „jocurile” la titlu
Directorul general al grupării Oțelul Galați, Marius Stan, a
declarat joi, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF, că
FC Vaslui este o candidată la titlul de campionă, dar a precizat că
acest lucru nu s-a întâmplat în urma meciului direct de miercuri,
încheiat la egalitate, scor 0-0.
„E presiune mare și la Oțelul, dacă vrei să fii undeva sus
e normal. Dacă vrei să nu ai presiune, stai pe la mijlocul
clasamentului în mediocritate. Nu te deranjează nimeni. E normal și
firesc să urmărească să ne dea jos de pe primul loc, dar mai
trebuie să și poată. Ne protejăm, încercăm să nu intrăm în jocurile
altora. Și Vaslui e o candidată la titlu, dar nu a devenit acum
după meciul direct. Am spus-o întotdeauna, e o echipă foarte,
foarte puternică. Și vin și alții din urmă”, a declarat
Stan.
Formația Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul
susținut, miercuri, pe teren propriu, în compania echipei FC
Vaslui, în etapa a XXIV-a a Ligii I, și se menține pe primul loc în
clasament, cu zece runde înainte de finalul campionatului. Pe locul
doi se află FC Timișoara, la un punct de gălățeni, iar pe trei FC
Vaslui, la cinci puncte.