„E greu ca Steaua să mai prindă un loc de Europa League!”** ‘Fiara’ a găsit vinovații pentru situația din Ghencea
Roș-albaștri au pierdut încă un derby al Capitalei, 0-1 cu
Rapidul, iar echipa din Ghencea riscă să nu joace în sezonul viitor
al cupelor europene.
Fostul tehnician al Stelei, Marius Lăcătuș, a analizat meciul
contra Rapidului și a precizat că roș-albaștri au stat bine la
capitolul posesie, însă eficiența din atac lasă mult de
dorit.
„Steaua a controlat meciul, chiar dacă nu și-au creat multe
ocazii de poartă. Rapidul a așteptat foarte bine să iasă pe
contraatac, iar după gol s-au închis foarte bine în apărare și nu
au mai lăsat culoare giuleștenilor. Ultimele meciuri jucate de
Steaua în campionat, le-au dominat, dar au stat slab la capitolul
eficiență în atac. Va fi foarte greu ca Steaua să prindă o cupă
europeană. Au trei meciuri foarte grele din care trebuie să scoată
minim șase puncte pentru a mai spera. Suporterii nu au mai venit la
stadion din cauza poziției din clasament. De vină suntem toți cei
care am lucrat până acum la Steaua, niciunul dintre noi nu a reușit
ce și-a propus.” a spus Marius Lăcătuș la gsptv.
Chiar dacă Steaua se află abia pe locul șase în Liga I, „Fiara” e
convinsă că jucătorii din Ghencea sunt valoroși și s-ar fi putut
obține rezultate mult mai bune.
„Se putea obține mult mai mult la Steaua, acești jucători
sunt unii care pot obține rezultate foarte bune. Dacă se reușea în
iarnă aducerea unui atacant sau a unor mijlocași care să poată să
facă diferența la mijlocul terenului atunci era cu totul altceva.
Au apărut multe probleme la nivelul lotului.” a mai spus
fostul tehnician al Stelei.