„E greu să bați în fața unor jucători așa buni!** E cazul să mai câștigăm și noi”
Mediașul nu a emis pretenții în fața lui Adailton și compania.
Cristi Pustai spune că e greu să câștigi în fața unor jucători așa
buni individual. Pustai crede că meciurile directe vor decide
soarta calificării în Europa League: „E cazul să mai câștigăm și
noi”
„Am încercat de la început să jucam un 4-3-2-1 și să ținem
cât mai mult de 0-0, după care să introducem un atacant și să
încercăm victoria, însă e greu când iei gol repede să emiți
pretenții. E greu să ne batem cu o echipă cu jucători așa buni
individual”, a declarat Pustai la finalul meciului
„E cazul
să mai câștigăm și noi”
„Se pare că meciurile directe vor decide dacă ne-am pierdut șansele
de calificare în Europa League. Ar fi cazul să mai câștigăm și noi,
urmează meciul cu Urziceniul și de la meciul cu Pandurii nu am mai
câștigat”, a mai spus antrenorul Gazului
FC Vaslui
– Gaz Metan Mediaș, scor 3-0, în Liga I
FC Vaslui: 1. Kuciak – 4. Genchev, 3. Papp, 28. Cânu, 20. Milanov –
8. Ad. Gheorghiu (11. Milislavljevici ’64), 30. R. Costin, 80.
Wesley, 18. Sânmărtean – 10. Adailton (6. Rivas ’69), 25. Yero
Bello (19. Temwanjera ’79). Antrenor: Viorel Hizo.
Gaz Metan Mediaș: 12. Pleșca – 3. Trtovaci, 13. Akaki, 25.
Markovici (18. Bawab ’46), 29. Vukadinovici – 16. R. Zaharia, 21.
Todea, 15. Hoban, 6. Bozeșan (17. Dudiță ’76) – 80. Miclea (5. A.
Muntean ’63) – 20. D. Roman. Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonașe galbene: Ad. Gheorghiu ’22, Wesley ’45, Costin ’51,
Milanov ’52 / R. Zaharia ’41, Todea ’44, Bozeșan ’57.
Arbitri: Sebastian Colțescu (central) – Sebastian Stoianov, Stelian
Slabu (asistenți) – Cristian Sava (rezervă).
Observatori: Constantin Ștefan, Paul Costaș.
Spervizor: Octavian Goga.
La partida de la Vaslui au asistat aproximativ 4.000 de
spectatori.