„E greu să vorbești de blat la Gloria-CFR! Cădem în ridicol dacă acuzăm fără probe!”

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că nu se
poate vorbi de un posibil aranjament la meciul Gloria-CFR Cluj.
Oficialul moldovean a declarat că după fiecare greșeală de portar
se poate vorbi de un aranjament, așa că este mai bine să se
găsească probe înainte de a se discuta.

„E hazardat să spunem că a fost blat la Gloria – CFR
Cluj. Am cădea în ridicol dacă am începe să acuzăm fără să avem
nimic. Dacă ne-am lua după cum a apărat Nuno Claro la Vaslui, am
putea spune acest lucru. Fiecare om are anumite suspiciuni după un
meci, dar e greu.

Dacă domnul Pădureanu știe ceva, atunci să spună. E bine să vorbim
cînd avem probe. Mai glumim, mai ne înțepăm, dar e greu să știm
ceva concret. Mi-e greu să cred că cineva poate să treacă peste
Jean Pădureanu la Bistrița, el e uns cu toate alifiile, chiar și cu
apă plată. Încă se mai folosesc mijloace neortodoxe, dar sînt greu
de depistat”, a spus Porumboiu la sport.ro

Publicat: 16 11. 2010, 17:41
Actualizat: 16 11. 2010, 17:51