E momentul lor! Decizia luată de Reghe, după ce Steaua a fost decimată. Cei doi jucători care vor fi titularizați în premieră, în 2014
Steaua a plătit scump succesul din ultima etapă cu CFR Cluj. Nu mai puțin de trei dintre titulari Tănase, Chipciu și Stanciu au fost avertizați de arbitru și vor fi suspendați din cauza cumului de cartonașe galbene pentru jocul următor, de sâmbătă, cu Gaz Metan Mediaș.
În aceste condiții, Laurențiu Reghecampf se vede nevoit să opereze schimbări importante în echipă, dar fotbaliștii care îi vor înlocui pe cei care vor absenta sunt la fel de valoroși. Lucian Sânmărtean va reveni în echipă după ce a stat etapa trecută, tot din cauza cumului de cartonașe galbene, iar Piovaccari și Keșeru se vor afla pentru prima dată în postura de titulari pentru un joc oficial al Stelei, din acest an.
Italianul a fost titular ultima dată în meciul cu Ceahlăul
Atacantul italian e golgheterul formației campioane în Liga 1, cu 7 reușite, dar din cauza formei mai slabe și a faptului că din vară el va reveni la Sampdoria, vârful din Peninsulă nu a mai prins prima echipă în meciurile din campionat jucate de roș-albaștrii în acest an. De cele mai multe ori, Piovaccari a fost introdus după pauză, înscriind un singur gol în deplasarea de la Chiajna. Piovaccari nu a mai fost titular de la partida din decembrie, de la Piatra Neamț, când Steaua a învins cu 2-0.
Claudiu Keșeru se află într-o creștere de formă și acest lucru s-a văzut în partidele cu Dinamo, când a și marcat, și cu CFR. În ultimul joc de la Cluj, el a fost coautor la reușita lui Chipciu, ultimul deviind fericit mingea șutată de fostul atacant al lui Bastia. Din cauză că s-a adaptat mai greu la Steaua, Keșeru n-a prins primul „11″ în meciurile din campionat.