Gigi Becali și-a pus planul în aplicare. Latifundiarul a făcut pace cu o parte a suporterilor din Peluza Nord, în schimb fanii de la peluza din dreptul tabelei de marcaj au continuat să îl conteste.
Ca atare, Gigi a promis răzbunare și i-a amenințat pe ultrași că va închide din nou peluza. Clubul Steaua a anunțat, azi, că pentru partida în compania formației Oțelul, de vineri, spectatorii nu vor avea acces în Peluza Sud a stadionului din Bulevardul Ghencea, fanii steliști urmând să-și achiziționeze un bilet la meci doar dacă prezintă și buletinul de identitate
După primul meci al returului, cu Ceahlăul, în care Peluza Sud a stadionului a fost deschisă, clubul Steaua a interzis din nou accesul în acel sector pentru fanii „roș-albaștri” și a reinstaurat regula achiziționării unui bilet doar după prezentarea buletinului sau a cărții de identitate. „Precizăm că din rațiuni organizatorice, sectoarele 29 – 34 nu vor fi deschise publicului”, se menționează pe site-ul oficial al FC Steaua.
Altfel, femeile, pensionarii, studenții și elevii vor avea acces gratuit la partida cu Oțelul Galați, pentru a urmări meciul, cei care dore doresc să vizioneze meciul urmând să-și primească tichetul gratuit de la casele de bilete ale stadionului în zilele de miercuri și joi între orele 10.00-14.00.
Biletele pentru meciul cu Oțelul au fost puse în vânzare de miercuri, de la ora 10.00, la casele de bilete ale stadionului, după următorul program: miercuri și joi între orele 10.00-18.00 iar vineri începând cu ora 10.00. Prețul acestora sunt: Peluze – 10 lei, Tribuna a II-a – 15 lei, Tribuna I – 20 lei, Tribuna 0 – 40 lei, Fotolii – 75 lei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER